luni, 29 iulie 2013

City Break Barcelona 22-25 iunie 2013 - Part 5: Ultima zi - Montjuic şi faimoasele Tapas

Am ajuns la cea de-a patra zi a excursiei noastre, cea în care a trebuit să-i uram rămas bun acestui fumos oraș.
Ne-am trezit devreme să ne facem bagajele, apartamentul se eliberaza la ora 10. Am luat metroul până la Estacio și am găsit destul de ușor locul unde ne puteam depozita valizele. Pentru 5 euro am închiriat o cușeta în care au încaput 4 genți, deci am ieșit ieftin.

Apoi grupul s-a separat un pic. Majoritatea a vrut să viziteze acvariul, însă eu am ales sa merg puțin la shopping. Se putea să pierd așa ceva?
Am coborât la stația care-și avea ieșirea într-unul din capetele faimoasei La Rambla. O strada agitată, plină de oameni, buticuri, magazine, oameni-statui și orice altceva ar putea atrage turistul. Mie  locurile astea îmi inspiră un sentiment de nebunie, de veselie. Mi-a plăcut să ma pierd printre strduțele înguste din cartierul gothic și să cotrobăi prin magazine.
Cam cu asta m-am ales, este totuși un oraș scump pentru shopping.

De la un magazin arăbesc - 2 euro

Claire s - 4 euro

Suvenir 3.5 euro

2 magneti - 5 euro



Suvenirurile sunt foarte scumpe pe La Rambla (2,3 euro un magnet). La Montjuic erau comercianți ambulanți care le dadeau mult mai ieftin.

Când grupul s-a reunit am purces-o spre Montjuic. Știam că trebuie să luăm funicularul..și cam atât. Pentru ca nu ne-am informat cum trebuie am plătit cam cu o oră de mers prin soare, dar a meritat!
Am coborât la Estacio, de unde am luat-o pe jos spre MNAC și faimoasa fântână care acum mergea, dar fără spectacolul de lumini :). Oricum, chiar și pe timp de zi, este un must-see, ies niște poze foarte frumoase.

obiective turistice Barcelona
Muzeul Național de Artă al Catalunyei


obiective turistice Barcelona
MNAC

Am ocolit muzeul și am urmat indicatoarele către funicular. Am făcut o mică pauză și la stadionul olimpic, care se poate vedea gratuit.
Când abia mă mai țineau picioarele am ajuns la funicular. Urcarea și vizitarea castelului de pe deal costă 10 euro. Acest funicular este de fapt o telecabină cu 8 locuri și pe drum am admirat înconinuu orașul care rămânea din ce în ce mai mic :).

obiective turistice Barcelona
Vedere din funicular


Cea mai frumoasă panoramă a Barcelonei am văzut-o de pe acest deal, de pe acoperișul castelului. Poate și vremea însorită a contribuit mult, însă mi s-a părut superb. Orașul, marea albastră, pescărușii, portul...tot.


obiective turistice Barcelona
Castel Montjuic

obiective turistice Barcelona


obiective turistice Barcelona


După ce am coborât din funicular, am observat și stația de metrou Paral.lel care era foarte aproape. Ne-am adus aminte că ne este foame! așa că ne-am îndreptat spre Rambla de Catalunya cu o singură dorință..să mâncăm tapas. Am ales o terasă și dupa ce am studiat îndelung meniul, fiecare și-a comandat câte două feluri de tapas. Arătau toate foarte bine și fiecare a fost încantat de gust...dar nu și de cantitate. Prețurile variau între 3 și 10 euro. Un litru de sangria(vin cu fructe) era aproximativ 18 euro, iar un litru de cava(sampanie cu fructe) 20 euro. Bune dar scumpe :).

tapas

tapas

tapas


tapas

tapas

tapas

cava
Cava


cum e sangria
Sangria

Cum știam că va urma un drum lung până acasă, ne-am dus să ne stăpânim foamea (da, încă ne era foame) la locul nostru (deja prefereat): Montaditos.

Mai apoi am mers să ne recuperăm bagajele și am plecat spre aeroport...m-am uitat îndelung pe fereastra trenului să prind ultimele imagini cu Barcelona.

All in all, pentru mine, Barcelona rămâne un oraș frumos, cochet, boem, colorat, care nu-ti creează impresia că ar fi impunător. Nu am reușit, însă, să mă ”leg” în vreun fel de acest oraș. Poate pentru că am stat prea puțin, nu știu. Oricum, merită vizitat, asta e clar!


Dacă aveți întrebări sau comentarii..le aștept cu mare drag!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să citiți și despre celelalte zile petrcute înBarcelona:

1. Pregătiri, bilete, cazare în Barcelona
2. Free tour, centrul vechi, paella în Barcelona
3. Sagrada Familia, Tibidado, Parc Guell, Gaudi, Puebo Espanol, Fiesta San Juan în Barcelona
4. Port Aventura Barcelona
5. La Rambla, MNAC, Montjuic, Tapas în Barcelona

2 comments:

  1. Foarte frumos povestit si foarte util, pacat ca am fost deja acolo... dar, cine stie, poate mai ajung; caz in care sigur o sa imi foloseasca informatiile!

    Alina

    RăspundețiȘtergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review