luni, 30 septembrie 2013

Comanda Yves Rocher - septembrie 2013

În urmă cu două săptămâni m-am hotărât să plasez o nouă comandă  Yves Rocher.

Până acum mama era ”titular” pe broșură și în iulie a primit o ofertă prin care putea înscrie două prietene. Astfel, pentru o comandă a prietenei de minim 29 de lei, ea își putea alege orice produs din catalog.

Îmi doream de mult să primesc oferte personalizate, mai ales că eu și mama folosim în comun doar parfumurile, așa că m-am decis să mă înscriu. Inițial voiam să-mi iau doar 1-2 produse, pentru a ajunge la 29 lei. Dar știți cum e când răsfoiești catalogul, nevoie cresc cu fiecare oferta tentantă ce apare prin paginile acestuia.
Într-un final, am ales să fac o comandă de 80 lei, pentru a profita de cele două oferte (cea pentru 29 și cea pentru 59 lei) și de transport gratuit.




1. Spumă de curățare gomantă cu 3 ceaiuri detoxifiante. În curând mi se termină exfoliantul de la Eucerin așa că voi avea nevoie de un înlocuitor. Sper ca această spumă să fie ceva mai blândă cu tenul meu.

2. Balsam de buze cu zmeură. Abia după ce am plasat comanda am descoperit că mai aveam un balsam neînceput de la Yves Rocher, de care uitasem complet. Oh well, iarna asta buzele mele vor fi super hidratate. Acesta miroase fooarte frumos și e plăcut pe buze, însă mi se pare puțin cam tare la aplicare.

3. Deodorant roll-on cu Hamamelis. Au fost la oferta, 1+1, dar pe cel de-al doilea deja îl folosea mama și n-am apucat sa-i fac poză. Mie nu-mi plac deodorantele roll-on, așa că pe acestea le-am luat pentru ai mei (și pentru a completa comanda până la 80 lei :D). Mama spune despre el că e foarte delicat, potrivit pentru pielea sensibilă. Miroase frumos și protejează bine.

4. Produsul pentru care am plasat, de fapt, comanda. Crema de corp cu lăcrămioare din gama Un Matin au Jardin. Am folosit până acum crema cu liliac și a fost preferata mea, timp de doi ani, însă m-am gândit să schimb puțin mirosul. Textura este aceeași, o cremă fină și hidratantă care intra foarte ușor în piele. Mirosul delicat, deloc chimic, m-a făcut să recumpăr această cremă și s-o folosesc cu drag de fiecare dată.

5. Pompița pentru flacoanele de gel de duș și cremă din gama Les Plaisirs Nature. Am un gel de duș și nu prea îl folosesc datorită sistemului de dozare. Așa va fi mai ușor.


Și acum...cadourile!

1. Cele trei gentuțe din prima poză. Sunt bune pentru depozitarea cosmeticelor, nu au un material foarte rezistent, dar nici nu e nevoie pentru dimensiunea lor. 

2. Gel revigorant pentru ochi. Promite reducerea cearcănelor și revigorarea ochilor obosiți. Încă nu l-am deschis, deocamdata folosesc altceva pentru ochi.

3. Mostra cremei-gel Hydra Vegetal. Folosesc această cremă de câteva luni, doar seara. Îmi place și nu prea, abia așteptam să o termin și să încerc altceva.

Parfumul So elixir este cadoul mamei pentru că a adus o prietenă ”în sistem”. Dar îl vom folosi amândouă, bineînțeles. În curând, datorită ofertelor de genul ”un produs oferit la o comandă de..”, vom avea toată colecția de parfumuri Yves Rocher :D

6 comments:

  1. Eu am facut 2 inscrieri din oferta aia! Dezmat total!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa..Odata cu aceasta comanda am primit si eu un catalog cu oferta pentru doua prietene. Deja o colega s-a inscris, nici nu stiam ce sa-mi aleg :D..Am optat, bineinteles, pentru un parfum, cel de lacramioare, sper sa miroasa la fel de bine precum crema de corp!
      Oricum ofertele din catalog sunt cele mai bune, deci merita raspandita vestea

      Ștergere
  2. Sa le folosesti cu placere! Eu as zice ca ma tin tare, insa cum maine schimba oferta pe site... :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi! Of, ofertele astea..Eu practic nu aveam nevoie decat de acea crema de corp..si am tot adaugat :)...
      Sa te tii tare (sau sa profiti doar daca este o super-mega oferta :D)!

      Ștergere
  3. Am vrut sa-mi fac si eu o comanda la Yves Rocher dar pe parcurs m-am razgandit. Mi-am cumparat produse din magazine. Nu stiam ce fel sunt si nu vroiam sa dau banii aiurea pe ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu uneori merg si le incerc in magazin si daca nu au oferte acolo astept sa apara la oferta in brosura :D Cu parfumurile cam asa am facut, ori le-am mirosit acolo, ori am primit mostre la alte comenzi, sa fiu sigura ca imi plac.
      Ti-au placut cele pe care le-ai cumparat?

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review