joi, 5 septembrie 2013

Nessebar - nestemata de la malul Mării Negre

Așa a numit mama acest frumos orășel din Bulgaria.. Am ales să o las pe ea să povestească despre Nessebar, are un stil aparte de a scrie și reușește să redea mult mai bine decât mine frumusețea fiecărui loc vizitat împreună.


"Încă de la prima oprire, în fața barierei ce restricționează accesul mașinilor în zona orașului vechi, Nessebarul ni s-a dezvăluit ca o mică nestemată rătăcită printre uriașele hoteluri ce cuprind tot mai mult litoralul bulgăresc. Lăsasem în urmă Burgasul pe care doar l-am zărit de la periferie ca fiind un amestec de oraș comunist cu un oraș modern, străjuind stațiunile înfloritoare ale Mării Negre, am străbătut orașul nou și, înainte de a trece podul ce leagă peninsula de continent, am privit uimiți și Sunny Beach-ul - o desfășurare de forțe turistice și comerciale cum n-am întâlnit încă altundeva.

Dar, cum noi aveam rezervarea chiar în orașul vechi, am lăsat toate mirările deoparte și ne-am grăbit să ne cazăm. Despre cazare găsiți impresiile aici (vezi impresii).


Nu am zăbovit prea mult și am plecat să explorăm micuța stațiune care este o bijuterie exploatată de vecinii noștri din plin și a cărei istorie am aflat-o abia la întoarcere, uimită fiind să descopăr prin câte stăpâniri a trecut și câte nații și-au lăsat amprenta aici.







Casele, din piatră la parter și din lemn în partea superioară, sunt cochete și foarte bine întreținute, și te fac să te simți călător într-o poveste. Am citit undeva că au fost construite de turci, mai înguste la parter pentru a plăti impozite mai mici, extinzându-se apoi la etaje, pe suprafețe mai mari. Flori multicolore completează balcoanele din lemn și dau viață caselor. De fapt întreaga localitate e plină de viață și bucurie, amalgamul dintre vechi și nou fiind aici foarte reușit. Din loc în loc apar bisericile vechi purtând amprenta timpului, istoria spunând că au fost în jur de 40 în totalitate, în divesele perioade și diversele stăpâniri (turcești, grecesti…) prin care a trecut această bucată de pământ. Atât bisericile cât și ruinele cetății ce înconjoară orășelul sunt foarte bine întreținute și puse în valoare, ceea ce face să simți că timpul a stat în loc aici, la țărm de mare. Atât în interior, dar mai ales spre exteriorul orașului, o mulțime de restaurante, asemănătoare tavernelor grecești, te îmbie să te așezi la mesele lor- majoritatea cu vedere spre mare- și să te înfrupți din bucatele lor alese. Am ales și noi unul dintre ele, cu un nume exotic- Honolulu și, deși cred că a fost ceva mai scump decât cele interioare, chelnerii amabili, mâncărurile gustoase pentru călători osteniți cum eram noi și priveliștea direct către largul mării și către cele câteva mici plaje aciuate oriunde au găsit un colț de țărm, a făcut să merite toți banii.




Am continuat peregrinarea noastră până târziu, spre miezul nopții, când deja comercianții închideau tarabele și ultimii turiști se retrăgeau către locațiile ce-i găzduiau pentru o noapte sau mai multe.



E adevărat că acum, intrând în atenția turiștilor de pretutindeni, întreaga stațiune este invadată de tarabe cu suveniruri, poate mai multe decât ar trebui, ceea ce împiedică oarecum să poți admira în toată splendoarea arhitectura locală și să simți vechimea locului; dar noi am reușit, în următoarea dimineață, să ne mobilizăm devreme și să colindăm nestingheriți străzile înguste și pline de farmec și istorie, înainte de a fi inundate de comercianți. Deși n-am plecat fără suvenirurile tentante cu miros și aromă de trandafiri (chiar ne-am întrebat unde sunt oare trandafirii aceștia, că noi nu i-am prea văzut în drumurile noastre pe șosele bulgărești; oare sunt așa de bine camuflați sau ascunși prin sere ferite de privirile turiștilor?).



Ne-a plăcut Nessebarul! Se poate face un concediu reușit aici, îmbinând mersul la plajele Mării Negre, în timpul zilei, cu plimbările relaxante de seară pe străzile vechiului oraș, unde toți oamenii- localnici sau turiști- par relaxați şi surâzători, departe de viața urbană, tumultoasă și stresantă, din timpul unui an de muncă și griji."

Am reușit să vă trezim puțin curiozitatea de a vizita Nessebarul?
Dacă deja l-ați văzut, mi-ar face plăcere să aflu părerile și impresiile voastre!

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review