joi, 7 noiembrie 2013

Apă micelară, fluid demachiant sau apă demachiantă..?

Partea 1: apă micelară Hydra Vegetal


În ultima vreme au apărut o mulțime de tipuri de produse destinate curățării tenului...lapte demachiant, loțiune demachiantă, apă micelară, apă demachiantă, gel de curățare, spumă de curățare..Toate promit să îndepărteze eficient  machiajul și să lase pielea curată și hidratată...

De-a lungul timpului am avut multe produse pentru demachiere, însă în general mă îndreptam către lapte sau loțiune demachiantă. Apoi marea schimbare a venit odată cu apariția apei micelare și multe firme au preluat această idee.

Prima apă micelară folosită a fost Bioderma Sebium H2O, urmată de Yves Rocher cu 3 extracte de ceaiuri. De curând am văzut că în gama Hydra Vegetal, tot de la Yves Rocher, au fost lansate mai multe produse, printre care și o apă micelară. Am găsit-o cadou la o revistă, prin vară și așa am avut ocazia s-o încerc.



Descrierea oficială:
Apa micelară hidratantă :
- O apă revigorantă ce elimină impuritățile și machiajul în timp ce oferă tonifiere tenului dintr-un singur gest 
- Tenul este luminos și hidratat.
Nu conține parabeni, uleiuri minerale, coloranți, silicon.

Este, așa cum spune și numele, o apă micelară hidratantă. Curăță destul de bine fondul de ten și după folosire nu-mi simt fața aspră, nu mă ustură, așa cum mi se întâmpla în cazul apei micelare cu 3 ceaiuri.

În cazul machiajului ochilor, însă, nu-și face treaba foarte bine. Creionul se întinde și trebuie să insist mult pentru a-l șterge de tot. Nu folosesc machiaj waterproof, așa că mă așteptam la ceva mai mult din partea acestui produs.

Mirosul este plăcut, nu foarte puternic, specific gamei Hydra Vegetal.

Ingrediente:


Preț pe site: 25 lei
Cantitate: 200 ml

În concluzie, este un produs bunicel, însă trebuie folosit împreună cu un alt produs pentru curățarea ochilor. Încă nu sunt convinsă să cumpăr și varianta full-size, cred că data viitoare când voi alege o apă micelară mă voi îndrepta, din nou, spre Bioderma.


Voi ce produse de curățare preferați? Ați folosit această apă micelară? Mi-ar plăcea să aflu și părerea voastră despre ea, sau dacă aveți alte recomandări, le aștept cu drag :)

6 comments:

  1. Nu, nu am folosit-o pe acesta, aia cu ceaiuri da, o singura data, adica o sticla si daca tin minte bine, parca mi-a placut mai mult decat cea de la ivatherm pe care o folosesc acum. Cea mai cea ramane bioderma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie asta mi se pare mai hidratanta decat cea cu ceaiuri, pacat ca nu curata atat de bine..

      Ștergere
  2. Eu recunosc ca nu am folosit lotiune micelara pana acum. Oricum am vazut ca multa lume este multumita de aceasta lotiune de curatare si in special cea mai laudata a fost cea folosita de tine adica cea de la bioderma.
    Aceasta lotiune de la Yves rocher nu am folosit-o dar dupa descrierea facuta nu cred ca o voi cumpara

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, daca vrei sa incerci lotiune micelara trebuie sa-ti iei Bioderma, asa sigur o sa-ti placa :D..Or fi si altele bune, insa..asa mergi la sigur :)

      Ștergere
  3. E prima apa micelara pe care am folosit-o, dar mie mi-a placut foarte mult si nu am avut probleme cu ea. Nu ma ustura ochii si mi-a curatat imediat machiajul, nu mi-a ramas creion, culori etc. Cine stie. Poat depine si de piele.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie mi-a placut mult. Eu nu o foloseam pentru curatarea machiajului ochilor pentru ca eu folosesc in general produse fie waterproof, fie foarte rezistente si am un alt demachiant pentru asta, dar pe ten o foloseam cu placere. Lasa tenul destul de curat si nu il usca, ceea ce imi placea destul de mult. Bioderma nu am incercat-o si nu stiu daca o voi face, lotiunea micelara nu e chiar indispensabila pentru ca de multe ori folosesc ulei de cocos pentru demachiere, dar recunosc ca sunt curioasa.
    Kisses

    RăspundețiȘtergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review