miercuri, 31 iulie 2013

Empties!

0 comments

Luna asta am reușit să mai eliberez puțin baia. Aveam mult prea multe borcănașe care așteptau să fie golite, dar nu prea mă înduram. Acum n-o să mă mai simt chiar așa vinovată când îmi iau ceva nou :D



Să începem:

1. Masca de față Balea cu efect relaxant: am folosit doar un plic, mie mi-a ajuns pentru patru aplicări. Are un miros foarte plăcut, de fructe, îți vine s-o mănânci. Și cam atât. Nu m-a impresionat cu nimic și mă enervează ideea că nu trebuie s-o clătesc, se îndepărtează cu un șervețel. Am încercat dar n-am reușit, îmi simțeam fața foarte grasă și am avut nevoie să mă spăl. Este destul de hidratantă și o aplic după ce folosesc gel exfoliant.

   Deodorant Bourjois: o să încep o poveste cam horror :D. Nu știu ce s-a întâmplat, am fost încântată după primele utilizări, atât pentru protecție, cât și pentru miros. Dar într-o dimineață, după ce am aplicat acest deodorant și mă pregateam sa ies din casă..șoc! a început să curgă, și nu oricum, sub formă de cristale, lăsând în urmă o piele foarte uleioasă..a fost oribil :D..De atunci l-am mai încercat doar pe mână, nu se mai cristalizează, dar rămâne un ulei care nu se usucă deloc. M-a dezamăgit, era primul deodorant Bourjois încercat...

   Gel de curățare Eucerin DermoPurifyer - în curând review pentru toată gama. Gelul este ok, dar nu mi se pare extraordinar, mai ales pentru prețul de 50 lei.

   Crema de corp Herbagen cu struguri - mi-a plăcut, hidrateaza foarte bine, mirosul însă este puțin greoi.

   Mască de față cu argilă Balea - am terminat un singur plic, eu le sigilez bine după, mi-a ajuns pentru patru utilizări. Este ok, dar nu văd cine știe ce rezultate. Poate am eu aștepări prea mari de la o mască.

2. Masca Peel-Off Montagne Jeunesse - 7lei irosiți aiurea. Este un gel cu un miros revigorant și cam atât. Se usucă destul de repede, însă nu reușește să peel-off nimic.

3. Mostră Avene - Cremă spf 50 pentru piele sensibilă. Este destul de lichidă și lasă acea peliculă albă. Am folosit-o pentru ten în zilele caniculare. Eu de obicei nu prea ”apuc” să stau în soare, poate doar în weekend, așa că nu pot spune cât de eficientă este.

4. Loțiune tonică Eucerin DermoPurifyer - mai aveam puțin, însă a expirat. O foloseam după spălarea feței cu gel, însă îmi usucă pielea foarte tare. Trebuia să aplic imediat cremă hidratantă.

5. Gel pentru igiena intimă Cleanic - gelul este ok, delicat, nu am avut probleme, dar mirosul nu îmi place deloc. Un plus ar fi sistemul cu pompiță, este ușor de folosit.

6. Deodorant Lady Speed Stick - este deodorantul meu preferat, însă mi-a cam distrus hainele, mai ales pe cele albe, așa că îl alternez cu altele. Oricum, trebuie să am mereu unul în casă.

7. Ață dentară Carrefour - folosesc zilnic, iar aceasta mi s-a părut ok. Mi-ar fi plăcut să fie și mentolată.

8. Mostră Givenchy No Surgetics - este o cremă densă care miroase foarte frumos, însă mi se pare puțin cam greu de aplicat. Am ținut-o în borseta din geantă, deci nu am folosit-o constant.

9. Gel de duș Bourjois. Spuneam aici că este preferatul meu și mi-a părut rău când am scurs ultimul strop. Cu siguranță îl voi lua din nou, sper ca cele din România să aibă aceeași calitate ca cele din Franța.

10. Am făcut puțin curat printre cosmetice și am găsit câteva ce trebuie aruncate.
      Oja Orkide este mult mai frumoasă în realitate, un roz-corai neon. Am folsoit-o mult în urmă cu doi ani (când încă nu erau la modă culorile neon), însă acum am găsit-o uscată.
      Lacul transparent Classics s-a uscat.
      Rujul Visions l-am câștigat acum câțiva ani. Este un maroniu sidefat. L-am încercat o dată, nu mi-a plăcut și am uitat de el.
      Rujul alb sidefat face parte dintr-o trusă pe care mi-am luat-o acum ceva vreme (mai mult pentru gentuța în care erau puse :D), nu l-am folosit decât de câteva ori. A expirat.

11. Spray parfumat de corp La reserve de Mademoiselle - l-am luat pentru că era la reducere, cu 1 euro. Are un miros foarte fresh, de iarbă proaspăt tăiată și mi-a plăcut mult, a fost perfect pentru zilele călduroase.

12. Faimosul Sensibio - Sebium H2O - l-am cumpărat din Franța, pe vremea când nici nu știam de existența blogurilor de beauty. L-am luat din instinct, aveam nevoie de un demachiant și m-a atras ideea de apă demachiantă.


Eu sunt fericită că am reușit să fac puțin spațiu printre cosmetice și să scap de unele produse uitate prin baie/borsete.

marți, 30 iulie 2013

Meloman pentru o zi

10 comments
Astăzi mi-am adus aminte de o melodie de care nu mă puteam sătura acum vreo 2-3 ani...Nu prea a fost promovată pe la noi, însă mie mi-a plăcut mult.




Aceasta postare participă la ”Meloman pentru o zi”. Pentru a asculta toate melodiile propuse, vizitați blogul lui SoriN.

luni, 29 iulie 2013

City Break Barcelona 22-25 iunie 2013 - Part 5: Ultima zi - Montjuic şi faimoasele Tapas

2 comments
Am ajuns la cea de-a patra zi a excursiei noastre, cea în care a trebuit să-i uram rămas bun acestui fumos oraș.
Ne-am trezit devreme să ne facem bagajele, apartamentul se eliberaza la ora 10. Am luat metroul până la Estacio și am găsit destul de ușor locul unde ne puteam depozita valizele. Pentru 5 euro am închiriat o cușeta în care au încaput 4 genți, deci am ieșit ieftin.

Apoi grupul s-a separat un pic. Majoritatea a vrut să viziteze acvariul, însă eu am ales sa merg puțin la shopping. Se putea să pierd așa ceva?
Am coborât la stația care-și avea ieșirea într-unul din capetele faimoasei La Rambla. O strada agitată, plină de oameni, buticuri, magazine, oameni-statui și orice altceva ar putea atrage turistul. Mie  locurile astea îmi inspiră un sentiment de nebunie, de veselie. Mi-a plăcut să ma pierd printre strduțele înguste din cartierul gothic și să cotrobăi prin magazine.
Cam cu asta m-am ales, este totuși un oraș scump pentru shopping.

De la un magazin arăbesc - 2 euro

Claire s - 4 euro

Suvenir 3.5 euro

2 magneti - 5 euro



Suvenirurile sunt foarte scumpe pe La Rambla (2,3 euro un magnet). La Montjuic erau comercianți ambulanți care le dadeau mult mai ieftin.

Când grupul s-a reunit am purces-o spre Montjuic. Știam că trebuie să luăm funicularul..și cam atât. Pentru ca nu ne-am informat cum trebuie am plătit cam cu o oră de mers prin soare, dar a meritat!
Am coborât la Estacio, de unde am luat-o pe jos spre MNAC și faimoasa fântână care acum mergea, dar fără spectacolul de lumini :). Oricum, chiar și pe timp de zi, este un must-see, ies niște poze foarte frumoase.

obiective turistice Barcelona
Muzeul Național de Artă al Catalunyei


obiective turistice Barcelona
MNAC

Am ocolit muzeul și am urmat indicatoarele către funicular. Am făcut o mică pauză și la stadionul olimpic, care se poate vedea gratuit.
Când abia mă mai țineau picioarele am ajuns la funicular. Urcarea și vizitarea castelului de pe deal costă 10 euro. Acest funicular este de fapt o telecabină cu 8 locuri și pe drum am admirat înconinuu orașul care rămânea din ce în ce mai mic :).

obiective turistice Barcelona
Vedere din funicular


Cea mai frumoasă panoramă a Barcelonei am văzut-o de pe acest deal, de pe acoperișul castelului. Poate și vremea însorită a contribuit mult, însă mi s-a părut superb. Orașul, marea albastră, pescărușii, portul...tot.


obiective turistice Barcelona
Castel Montjuic

obiective turistice Barcelona


obiective turistice Barcelona


După ce am coborât din funicular, am observat și stația de metrou Paral.lel care era foarte aproape. Ne-am adus aminte că ne este foame! așa că ne-am îndreptat spre Rambla de Catalunya cu o singură dorință..să mâncăm tapas. Am ales o terasă și dupa ce am studiat îndelung meniul, fiecare și-a comandat câte două feluri de tapas. Arătau toate foarte bine și fiecare a fost încantat de gust...dar nu și de cantitate. Prețurile variau între 3 și 10 euro. Un litru de sangria(vin cu fructe) era aproximativ 18 euro, iar un litru de cava(sampanie cu fructe) 20 euro. Bune dar scumpe :).

tapas

tapas

tapas


tapas

tapas

tapas

cava
Cava


cum e sangria
Sangria

Cum știam că va urma un drum lung până acasă, ne-am dus să ne stăpânim foamea (da, încă ne era foame) la locul nostru (deja prefereat): Montaditos.

Mai apoi am mers să ne recuperăm bagajele și am plecat spre aeroport...m-am uitat îndelung pe fereastra trenului să prind ultimele imagini cu Barcelona.

All in all, pentru mine, Barcelona rămâne un oraș frumos, cochet, boem, colorat, care nu-ti creează impresia că ar fi impunător. Nu am reușit, însă, să mă ”leg” în vreun fel de acest oraș. Poate pentru că am stat prea puțin, nu știu. Oricum, merită vizitat, asta e clar!


Dacă aveți întrebări sau comentarii..le aștept cu mare drag!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să citiți și despre celelalte zile petrcute înBarcelona:

1. Pregătiri, bilete, cazare în Barcelona
2. Free tour, centrul vechi, paella în Barcelona
3. Sagrada Familia, Tibidado, Parc Guell, Gaudi, Puebo Espanol, Fiesta San Juan în Barcelona
4. Port Aventura Barcelona
5. La Rambla, MNAC, Montjuic, Tapas în Barcelona

joi, 25 iulie 2013

City Break Barcelona 22-25 iunie 2013 - Part 4: Port Aventura

4 comments
În cea de-a 3-a zi am decis că avem timp și pentru o escapadă la Port Aventura, unul dintre cele mai mari parcuri de distracții din Europa. Am fost doar trei ”curajoase”, restul au preferat să se plimbe prin oraș.

Citisem într-un ghid că trenul spre Port Aventura îl putem lua de la Saint Estacio. O stație-gară, punct de legătură între metrou și trenuri. Am crezut că va fi simplu cu biletele, dar ne-am învartit puțin până să ne dăm seama. La automate nu exista opțiunea de bilet tren+bilet intrare în parc, așa că a trebuit să întrebam la informații, unde ezitasem prima dată din cauza cozii. Ni s-a spus că trenul pleca în 15-20 min (aprox ora 11) și ne-a indicat ghișeul de unde să luăm biletul - cel nu nr. 4. Următorul tren era la 13.00.
Biletele costă 45 euro și asigură transport dus-întors cu trenul și accesul în parc. Pentru a nu sta la coadă se poate achizitiona de la intrare o brățară care costă 26 euro.

În parc nu este voie cu mâncare/băutură de afară. Se găsesc acolo multe fast food-uri (care mie nu prea mi-au priit după ce am zdruncinat puțin mâncarea). Pentru genți există cușete la prețul de 1 euro. Se mai pot lăsa și în locuri special amenajate, la fiecare atracție, dar care nu sunt închise cu cheie.

Port Aventura

Port Aventura
Shambhala (alb) și Dragon Khan (roșu)

Port Aventura

Port Aventura



Aici găsiți toate atracțiile parcului. Noi am mers în iunie, deci a fost destul de aglomerat. Greșeala a fost să ne și ”aruncăm” la prima coadă. Unde am stat aproximativ o oră, pentru 20 de secunde de plăcere :)).

Abia apoi am început să descoperim cu adevărat parcul. Este maaare și plin de vegetație, la intrare se găsesc hărți :). Este format din mai multe zone, decorate specific. Am reușit, într-o singură zi, să călătoresc prin Mexic, să urc pe munții din China, să mă dea peste cap (la propriu, de multe ori!) un dragon. M-am plimbat și cu barca prin Marele Canion și m-am zdruncinat puțin în Texas. Nota 10 pentru decor și pentru atmosferă.

În cele 9 ore petrecute acolo am reușit să ne dăm în 6 chestii. Într-una de două ori, că era prea tare senzația. Cam puțin, dar sunt convinsă că le-am ales pe cele mai periculoase.
Un mic sfat, dacă vă plac cele cu apă, să profitați de ele la începutul zilei. Noi le-am lăsat pentru după-masă și nu prea mai era soare să ne usuce.

Ce am încercat noi:

Furius Baco - Aici am stat mult la coadă. Pe mine nu prea m-a impresionat, durează foarte puțin și e cam dur. Corina a țipat încontinuu cele 20 secunde :).

Dragon Khan - o nebunie! Ne-am învartit încontinuu. Frumos.

Port Aventura

Shambhala - cea mai TARE!! Am trăit aici cele mai puternice senzații. Și totul a început în clipa în care am văzut că nu e nimic care să ne țină de umeri. Nu te dă cu capul în jos, ce-i drept, dar te ridică la ”înalțimile Everestului”. Pentru extra senzații trebuie să desprindeți mâinile. Eu am reușit abia la a doua tură să fac asta. Da, a doua tură pentru că nu e suficient o dată! (din păcate s-a mai adăugat și o tură de stat la coadă).

Port AventuraPort Aventura



Hurakan Kondor -  Nu e pentru cei slabi de inimă. Cădere liberă după ce ne-am urcat deasupra lumii ( abia am putut admira de sus superbul peisaj). Am ieșit de acolo TREMURÂND. Toate trei.

Port Aventura

Stampida - Mi s-a părut oribil. M-au super zdruncinat. E un trenuleț de fier, iar caruselul e făcut din lemn. Ai impersia că se va rupe/descompune în orice moment. Fetelor le-a plăcut, mie nu.

Port Aventura

Grand Canyon - Drăguț, dar se lasă cu apă. După ce m-am ferit de toate cascadele, stropitorile și oamenii cu puști cu apă (care plăteau să ne ude pe noi!)..a intrat un val în barcă, fix peste mine :).

Peste tot se fac filmulețe și poze care se pot vedea la terminarea..cursei. Sunt foarte amuzante, reușesc să surprindă fix momentul ăla de panică. O poză este aprox 7 euro și un filmuleț 14, depinde și de atracție. Dar unele chiar merită!


Am plecat de acolo cu trenul de la ora 20.00. Voiam să mergem să vedem fântânile luminate din piața Espana..ceva ce nu trebuie să ratezi în Barcelona (după spusele multora). Cand am ajuns la stația de metrou, mă așteptam să vad multă lume, agutație..și..nimic. Întuneric, pustiu. Fântânile erau închise poate din cauza sărbărorii, poate pentru că era luni..n-am reușit să aflăm.

Oricum, aventura în Port Aventura rămâne una din cele mai frumoase experiențe și mă bucur enorm că m-am lăsat convinsă să merg, chiar dacă a însemnat o zi mai puțin de petrecut în Barcelona.


marți, 23 iulie 2013

Meloman pentru o zi

3 comments

Just enjoy!





miercuri, 17 iulie 2013

City Break Barcelona 22-25 iunie 2013 - Part 3: City Bus Tour și sărbătoarea San Juan

0 comments
În cea de-a doua zi din Barcelona ne-am trezit plini de energie pentru ceea ce urma. Vremea ne-a cam dat de furcă, nu prea am știut cu ce să ne îmbrăcăm, dar așa se întâmplă întotdeauna. Planul era: vedem Sagrada Familia, care era la 10 min de mers și de acolo luăm city bus tour.

Catedrala...mă așteptam să ma impresioneze mai mult. Este mare, dar parcă nu există un loc de unde s-o poți vedea fără dureri de gât. La intrare, coadă imensă. Am hotărât că nu avem destul timp pentru a o vizita, având în vedere coada imensă, așa că ne-am pozat puțin cu ea și am mers să luăm biletele pentru autobuzul etajat.
city break Barcelona

city break Barcelona

Citisem într-un ghid că sunt 3 linii (roșu, verde, albastru), iar după ce ne-am hotărât asupra uneia dintre ele, am mers la ghereta de bilete. Ni s-a părut cam scump, 26 euro, dar am zis, fie, s-or fi scumpit. În stația de autobuz..panică! ni s-a spus ca am luat bilete de alta companie, care avea stația 3m mai încolo. Ne-am enervat, compania respectivă avea două linii, verde și portocalie, iau noi am cerut bilete pentru albastru!..dar fata de la ghișeu nu prea ne-a băgat în seamă.

Oricum, tot răul spre bine, am aflat că putem folosi biletul pe ambele linii, ceea ce înseamnă tot orașul. Ne-am urcat bucuroși, prima oprire fiind Parcul Guell. În autobuz, la prima intrare, ne-am luat de jos caști, fiecare scaun fiind prevăzut cu un radio ce difuza informații despre locurile prin care treceam. De asemenea, tot din autobuz, se pot lua niște carnețete de discounturi (pe care noi le-am descoperit prea tarziu..).

Parcul Guell..o minunăție de parc! Puțin cam aglomerat, dar parcă nu foarte deranjant, turiștii contribuie și ei la veselia și culorile parcului. Mi-a plăcut cel mai mult, dintre operele lui Gaudi. Este o nebunie de forme și culori...las pozele să vorbească în locul meu.

city break Barcelona

city break Barcelona


city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona



Următoarea oprire a fost  Tibidado. De la stația unde opresc bus-tour-urile mai e puțin de mers până la funicular. Se poate lua tranvaiul albastru, cu 4 euro și după vreo 15 min de stat la coadă. Se poate lua și autobuzul normal, din aceeași stație, dar noi nu ne-am dat seama, așa că am mers pe jos 15-20 min, cu mici porțiuni de urcat. Zona este foarte frumoasă, cu case mari, luxoase, dar cochete. Și flori colorate cât cuprinde.

Funicularul costă 8 euro, dar se poate obține o reducere dacă prezentați pagina aferentă din carnețelul de discounturi. Evident, noi înca nu aflaserăm.

Se spune că Tibidado oferă cea mai frumoasă panoramă asupra orașului. Parcă mie mi-a placut mai mult cea de la Castelul Montjuic, dar asta ține de fiecare. Sus, pe munte, este amplasat și un  parc de distracții, pentru copii, ceea ce mi s-a părut foarte interesant și frumos. Orașul nu are blocuri înalte, așa că Sagrada Familia este ușor de găsit cu privirea. Tot pe acest deal se află și o catedrală cu statuia lui Iisus, asemănătoare celei din Rio. Este un loc frumos, trebuie să ajungeți acolo dacă sunteți în Barcelona.


city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona



Vânătoarea de opere Gaudi continuă cu La Pedrera, casa amenajată de arhitect în stilul caracteristic. Mie mi s-a părut cam scumpă intrarea, 16 euro, studenții având o reducere de aproximativ 2 euro. Am preferat să mă mai plimb puțin pe străduțele orașului, cât timp ceilalți au vizitat interiorul.

city break Barcelona

city break Barcelona



Am rămas cu Cristina și am luat-o la pas spre următoarea oprire, Casa Batlo, casa în care a locuit Gaudi și pe care am văzut-o în dimineața sosirii. I-am mai făcut câtvea poze și am pornit apoi în căutarea unei terase unde să luăm prânzul. Pe Rambla de Catalunya sunt zeci de terase drăguțe, însă nu ne-am putut hotărî, mai ales că urma să decidem noi două pentru toți. Așa că, ajunse în Piața Catalunya, unul din punctele importante ale orașului, i-am așpetat și pe colegi să-și termine vizita în La Pedrera. Am găsit o băuncuță liberă și am admirat copiii care se jucau cu porumbei.



city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona




Odată întregit grupul (și aflând despre cupoanele de reduceri), am ales să mâncăm la Montalitos. Era aproape de piață și ofereau o bere și un sandwich la 2euro. Lucky day, miercurea și duminica aveau tot meniul la 1 euro. Ne-am dat seama că este un simplu fast-food unde se mănâncă sandwichuletze și cartofi prajiți și se bea bere și sangria la halbă. 1euro fiecare, adică ieșeam mai ieftin decât în altă parte, și cu stomacul plin.

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona



Ne-am continuat mai apoi călătoria cu autobuzul. Am urcat pe Montjuic, care ne-a oferit un peisaj foarte frumos, plin de vegetație mediteraneană. Am văzut din mers stadionul olimpic, Muzeul Național de Artă al Catalunyei și ne-am oprit la Puebo Espanol. Un sat-monument ce redă arhitectura rurală existentă pe acele meleaguri. Intrarea este 8 euro, 7 pentru studenți și este deschis până la ora 24:00, însă magazinele din interior închid la 20:00.
Pueblo Espanol este un loc deosebit, bun pentru plimbări boeme, romantice. Mi-au plăcut liniștea și frumusețea clădirilor.


city break Barcelona


city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona


Din păcate vremea nu a mai ținut cu noi și a început să plouă. Am rămas totuși la al doilea etaj al autobuzului, sub copertina care nu ne apăra însă și de vânt. Am văzut tot din mers și stadionul Camp Nou, care din exterior nu m-a impresionat cu nimic. Planuiam ca, la întoarcerea în Piața Catalunya (cap de linie pentru autobuz) să-l prindem din nou pe cel verde, care urma să ne plimbe de-a lungul plajei. Dar am ajuns pra târziu, am aflat că ultimul pleacă din  Catalunya la ora 20:00.


Ne-am întors la apartament și am început să ne pregătim pentru Fiesta San Juan!
Este o sărbătoare a spaniolilor (sau a catalanilor, nu sunt sigură) și am citit că e musai să mergem pe plaja! Auzisem că vor fi și foarte multe artificii..

Am coborât la stația Barceloneta, metroul a fost pliiin. Am mers spre plajă purtați de valurile de oameni.
Acolo, am avut un deja-vu: Vama Veche. Clar. Muzica ”de club A”, sau poate chiar mai bună răsuna dintr-un bar amplasat pe plajă, oamenii dansau în grupulețe.
Artificiile m-au dezamăgit. Erau doar din acelea simple, pe care oamenii le pun pe strada de Revelion. De care mie imi e frică, însă ei n-aveau nicio treabă, își lăsau copiii să se joace cu ele. A, și petarde. Muuuulte petarde.

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona

city break Barcelona


Să revenim la plaja plină ochi de oameni veseli. A fost frumos, mă simțeam ca acasă. Am hotărât să mergem să ne mai plimbăm puțin, în cautarea unui alt băruleț pe plaja, dar din păcate acela era singurul. Oamenii făceau focul din ce apucau și înalțau lampioane.

Metroul a funcționat toată noaptea, așa că la întoarcere ne-am confruntat cu aceaași aglomerație, venită la pachet cu furtul din buzunare. Chiar se întâmplă, așa că aveți grijă :)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să citiți și despre celelalte zile petrcute înBarcelona:

1. Pregătiri, bilete, cazare în Barcelona
2. Free tour, centrul vechi, paella în Barcelona
3. Sagrada Familia, Tibidado, Parc Guell, Gaudi, Puebo Espanol, Fiesta San Juan în Barcelona
4. Port Aventura Barcelona
5. La Rambla, MNAC, Montjuic, Tapas în Barcelona





Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review