miercuri, 9 aprilie 2014

Empties!

Cu puţină întârziere, vă prezint goliciunile lunii martie, urmând ca zilele viitoare să vă arăt şi un haul imens :D




Cremă de corp cu violete şi lychee Avon Naturals. A fost..aşa şi-aşa. Violetele mi-au plăcut, dar amestecul cu lychee oferea un miros mult prea dulceag, sau nu ştiu, nu prea m-a dat pe spate combinaţia...Hidratarea nu este de durată, iar crema este destul de lichidă, dar pe mine nu m-a deranjat acest aspect.

Untul cu vanilie şi scorţişoară Alverde l-am prezentat prima dată aici. A fost genial! Mirosul subtil, plăcut, mi-a adus aminte de Crăciun chiar şi când eram pe meleaguri străine, departe de familie. Textura fină, dar hidratantă în acelaşi timp m-a făcut să regret că recipientul are doar 50 ml (noroc că mai am încă două, neterminate, cu arome la fel de delicioase)


Deodorant Dusch Das cu Grapefruit. Când am plecat în Germania am luat cu mine un deodorant Balea..big mistake! Deşi am folosit cu tonele, nu a făcut faţă deloc, iar schimbările de termperatură şi multele straturi de haine şi-au spus cuvântul. Aşa că am dat fuguţa în primul DM, să-mi aleg ceva. M-am îndreptat spre Dusch Das pentru că la noi nu găsim şi pentru că sunt curioasă. A fost genial acest deodorant, acum plâng după el. Miroase atât de fresh încât mă minunam singură pe parcursul zilei. Şi a făcut faţă cu brio, chiar l-am iubit..

Scrub Avon Naturals cu Vanilie, despre care am vorbit aici. Momentan îl am pe cel cu ciocolată care e parcă şi mai delicios. În rest, îmi menţin părerea.



Cremă pentru picioare Avon Foot Works. Este o cremă care promite menţinerea picioarelor uscate întreaga zi. Eu n-am putut s-o folosesc pe timp de zi, mi se pare că nu intră uşor în piele, că e uleioasă...O foloseam doar atunci când îmi făceam pedichiura, pentru hidratare. Nimic special la ea.

Mască de păr Avon Naturals cu flori de cireş. N-am vorbit de bine despre mirosul ei aici şi abia am aşteptat să se termine.


Apă de gură Dontodent cu căpşuni, luată din DM. Este bună, dar depinde de pasta de dinţi. Îniţial o foloseam după Parodontax şi era oribilă, dar apoi am folosit-o împreună cu pasta de dinţi Jason de alături şi mi-a plăcut.

Pastă de dinţi Jason Powesmile, cumpărată de pe Iherb. Tare lăudată a fost prin blogosferă şi aveam mari aşteptări de la ea. Este o pastă mai..altfel, puţin nisipoasă şi nu prea face spumă Dar are doar ingrediente naturale, aşa că accept. Îmi place că e mentolată şi am o senzaţie foarte fresh după. O voi lua din nou la următoarea comandă, dar totuşi nu voi plânge după ea până atunci.


Fond de ten matifiant Essence. Nici nu mai e întreg ambalajul, de aşa mult timp îl am. Încă nu l-am terminat, dar e cazul să-l arunc. A fost cam..meh: efectul matifiant îmi evidenţia foarte tare zonele uscate, însă după nici două ore, tenul meu lucea ca un bec. Fixat cu pudră rezista puţin mai mult, dar nu suficient; acoperire medie şi destul de uşor tansferabil.

Tuş verde din magazinul Just Cosmetics. Am fost păcălită de culoarea frumoasă a tuşului şi de insistenţele vânzătoarei. Arăta foarte bine pe pleoape şi era destul de rezistent. Abia când mă demachiam observam că se desprinde ca o..fâşie, dar bine că n-am păţit-o în timpul zilei. Ce-i drept, nici n-am avut vreodată contact cu apa. L-am deschis acum, dupa 2-3 luni de neutilizare şi nu mai e bun, e cam vâscos. Are mai puţin de un an de când l-am cumpărat..


Încă n-am terminat loţiunea tonică Soraya, dar am transferat-o într-un ambalaj mai uşor de folosit. I-am făcut review aici.

Mostră cremă Idealia Vichy. Nimic special, nu mi se pare nici hidtratantă, nici matifiantă şi parcă nici particulele străluciotoare nu-mi ofereau tenul luminos cu care se laudă.


Dizolvant cu acetonă Cien. Mie mi-a plăcut, curăţă binişor, nu mi-a uscat prea tare cuticulele, iar pompiţa a rezistat până la final. Momentan am cumpărat altceva, nu fac des drumuri la Lidl.


O lumânare parfumată! Prima pe care o termin :D Am cumpărat-o din Ikea, cu vreo 6-7 lei şi miroase taaare bine, a ceva fructe de pădure, puţin acrişor.


Cam astea sunt produsele de care m-am bucurat până la ultimul strop în luna martie..aţi folosit vreunul dintre ele?

13 comments:

  1. am avut doar scrubul avon :).

    asteptam haul-ul :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-a placut? Acum lucrez la postarea cu haul :D

      Ștergere
  2. Si eu am aceiasi lumanare din Ikea ... am luat doua (una rosie si una verde cu aroma de mar verde), mie chiar imi plac cum miros :) si am si eu dizolvantul Cien care-si face treaba destul de bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mmm..mar verde :D Trebuie sa mai emrg prin ikea, n-am mai fost de mult..

      Ștergere
  3. Mie nu mi-au placut dizolvantele Cien,cel fara acetona parca a fost mai bun dar tot nu m-a impresionat.In plus,pompitele ambelor mi-au dat batai de cap.Despre pasta de dinti am citit numai lucruri bune si o am pe wishlist,dar deocamdata stau cumintica.Am auzit ca iHerb-ul creaza dependenta..:D
    Ca si Alina,astept cu nerabdare haul-ul. ;)) Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine nu prea a creat dependenta, am dat o singura comanda prin decembrie si de atunci nu prea m-au tentat alte chestii..Poate pentru ca stiu ca sunt asa departe?
      Eu am avut noroc cu pompita de la acetona, nu s-a stricat si mi-a placut sistemul :D
      Te pup!

      Ștergere
  4. Daca tot am citit despre lumanare pun sa dau si eu drumul la una. Am terminat si eu cateva si e vreme de cumparaturi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ne arati ce iti cumperi, putina tentatie de arome noi nu scrie :D

      Ștergere
  5. Ai fost harnicuta din ce vad!Eu abia daca am reusit sa dau gata un recipient de sampon si altul de gel de dus...trebuie sa ma pun serios pe treaba :))
    Pupici!

    Enchanted Ana
    http://everythingaboutlittlesecrets.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am fost, fara sa-mi propun neaparat asta :D

      Ștergere
  6. Păcat de fdt de la Essence, era undeva pe wishlist la un moment dat. Chiar uitasem de el, însă acum voi uita de tot :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu ce sa zic, al meu e o varianta mai veche, poate cel de acum e mai bun...:D

      Ștergere
  7. ai fost harnicuta! :)
    Ma tenteaza foarte tare untul cu scortisoara.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review