vineri, 1 august 2014

Decolorarea parului acasa

V-am scris în urmă cu ceva vreme povestea părului meu și vă spuneam cât de colorat a fost cândva. Totodată, mărturiseam că îmi place de el natural și nu vreau să-l mai supun chinurilor prea curând.

Dar totuși, ce te faci când te apucă așa, un moment de nebunie, alimentată de nevoia de schimbare?

Ei bine, eu am ales, din nou, să-i dau o pată de culoare. Doar una mică, cam cât o șuviță! Primul pas a fost decolorarea ei, așa că m-am gândit să vă descriu cum am procedat.

Am ales o șuviță din lateral. Nu am luat de la exterior, pentru că astfel o pot ascunde atunci când nu vreau să iasă în evidență. Am prins restul părului cu agrafe.



Am folosit produse Kallos: am amestecat într-o tăviță puțină pudră cu oxidant 12%.  Produsele costă, împreună, aproximativ 15 lei și îmi ajung pentru multe utilizări - dacă vreau să-mi fac doar șuvițe, nu tot părul.




Le-am amestecat până am obținut o pastă nici prea densă, nici prea lichidă.



Am aplicat pe păr și am așteptat 30 minute, așa cum scrie pe ambalaj. Mirosul nu e tocmai plăcut, dar având o șuviță atât de mică, nu s-a simțit prea tare. Aici trebuie să aveți mare grijă, pentru că dacă lăsați prea mult să acționeze, se distruge părul, așa că în niciun caz să nu depășiți timpul indicat.

La final am clătit și...am avut șuviță blondă! Ce-i drept, un blond destul de gălbui, dar eu oricum am aplicat imediat nuanțator mov, deci nu m-a deranjat.



Despre nuanțatorul folosit și rezistența acestuia pe păr voi scrie săptămâna viitoare, așa că stați pe aproape!
Vă aștept pe pagina de Facebook dacă vreți să vedeți mai multe poze.



5 comments:

  1. vad ca e o nebunie cu vopsitul. nu conteaza culoarea, dar sa fie ceva deosebit fata de cum eram... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa, ma gandesc ce culoare sa aleg dupa :D Suvitele tale roz sunt adorabile!

      Ștergere
  2. Si pe mine ma bate gandul sa-mi modific ceva la par, inca astept sa apara Garnier Sunkiss...

    RăspundețiȘtergere
  3. Si pe mine m-a apucat acum vreo luna-doua si asa am ajuns sa am o suvita, mai mare, alba si o ador. Abia astept sa citesc despre nuantator, poate imi dai idei. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine n-a ajuns niciodata sa fie alba, ci galben-pui :))
      Uite si articolul cu nuantatorul: http://www.kindofira.com/2014/08/nuantarea-parului-cu-movie-colors.html
      Ai idei mov? :))

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review