marți, 26 august 2014

Farduri de pleoape Flormar Lights of Flowers

În urmă cu ceva vreme vă arătam pe pagina de Facebook pachetul foarte drăguț pe care l-am primit de la Flormar.


Printre produsele pe care cei de la Flormar le-au selectat pentru mine se află două farduri de pleoape care mi-au atras atenția imediat ce-am deschis cutia cu surprize și despre ele vreau să vă vorbesc astăzi.


Fardurile fac parte din gama Lights of Flowers și am primit două culori foarte puternice: un roz-fuchsia și un auriu. Sunt împachetate separat în cutiuțe de carton colorate.



Ambalajele sunt mov, lucioase și mi se pare că se închid destul de bine. Eu le-am plimbat câteva zile după mine într-un rucsac și n-am avut nicio problemă. În partea din față ambalajul este transparent și se poate vedea culoarea fardului, iar în interior are și o oglindă micuță (care pe mine nu cred că m-ar ajuta).



Modelul în relief creat pe suprafața fardului mi se pare foarte interesant și mai, mai că mi-era teamă să nu-l stric. Produsul în sine este puțin prăfos și conține destul de mult sclipici. Cu toate acestea, eu am reușit să creez cu ușurință un look de zi, folosind culoarea roz. Oricum, pe pleoape nu arată atât de strălucitor precum în ambalaj.



Fardurile sunt foarte pigmentate și nu e nevoie să insist cu mai multe straturi pentru a obține o culoare puternică. Eu le-am folosit numai peste primer, și astfel rezistă întreaga zi. Având pleoapele extrem de uleioase, nu am pretenția ca fardurile să reziste fără primer, așa că nici nu încerc astfel.

Vă las ca bonus și un machiaj. Cred că este prima dată când vă arăt unul pe blog, așa că vă rog nu mă judecați prea tare. Pozele sunt făcute cu telefonul, dimineața, imediat ce m-am aranjat pentru a pleca la serviciu. Am încercat să amestec cât mai bine culoarea și astfel să nu fie prea puternică, dar în poze rozul a ieșit oricum mai estompat față de cum arată în realitate. În colțul intern am folosit un roz pal, puțin sidefat.




Cum vi se par aceste farduri? Voi ați folosit produse Flormar? 

Acestea sunt primele produse de machiaj pe care le încerc de la ei și mă declar încântată. Ojele Flormar sunt de mult preferatele mele, însă de acum îmi voi îndrepta atenția și către alte produse.

6 comments:

  1. Sunt dragute, dar mai mult pentru vara asa si vacanta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rozul cred ca il voi folosi destul de des, nu stiu de ce, dar am tot inceput sa am in garderoba chestii roz. Cu auriul e mai dificil, il vad purtat la ocazii.
      Multumes :*

      Ștergere
  2. ce faine sunt! iti vine frumos cel mov si cel auriu.. mama ce machiaje de toamna vor iesi folosindu-l!
    sa le porti cu placere, Ira :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite cate opinii! Dara le vede potivite pentru vara, tu pentru toamna! Si da, cred ca ar merge in machiaje tomnatice, sa fiu asortata cu natura :)
      Te pup, mersi!

      Ștergere
  3. Chiar sunt dragute,sa le folosesti cu drag! Dar cum.adica au selectat ei pt tine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Loredana! Am fost intrebata ce produse folosesc si mi-au trimis ceva din gama pe care doreau sa o promoveze, care sa se potriveasca cu dorintele mele :D

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review