luni, 2 februarie 2015

Cetăţi medievale din Transilvania

Astăzi vreau să vă prezint câteva locuri frumoase din ţara noastră (care pe bune că merită străbătută în lung şi-n lat!): cetaţile medievale/bisericile fortificate din Transilvania.

Am pornit în această "aventură" împreună cu Christian Adventure, şcoala de munte. Am o prietenă care este înscrisă la ei, iar în aplicaţia din decembrie a cursanţilor, aceştia aveau posibilitatea să aducă şi alte persoane ”din afară”.

Am plecat din Bucureşti sâmbătă dimineaţa la ora 5, iar când soarele a apărut deja pe cer ajunsesem la prima cetate: Prejmer. Ascunsă în spatele zidurilor, de afară nici nu prea îți dai seama câte poți găsi înăuntru: biserica,  270 de camere în care se puteau adăposti locuitorii pe timp de război, o parte din ele devenite muzeu și păstrând câteva obiecte din acele timpuri; tuneluri; instrumente de atac.





Cavalerii teutoni care primesc drepturi asupra acestui teritoriu sunt cei care vor ridica până la un anumit nivel biserica din Tartlau (denumirea săsească a localității). Lăcașul de cult a fost construit în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța. 

Fiindcă Prejmerul era prima localitate care primea loviturile turcilor veniți prin pasul Buzău, după ce regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor sisteme de apărare în Țara Bârsei, a început fortificarea bisericii prin ridicarea unei incinte înalte și puternice înconjurată de un șant lat de apă. Cetatea, cladită în formă de cerc, avea ziduri groase de 3-4 metri și înalte de 12 metri, bastioane, porți de fier și poduri care se ridicau. Un drum de strajă folosea pentru aprovizionarea luptătorilor de la crenele. Pe lângă gurile de foc fixate în ziduri, în cetate se afla un dispozitiv de luptă neobișnuit: vestita „Orga a morții”. Formată din mai multe arme așezate la un loc, care trăgeau toate deodată. Ea producea dușmanului o mare panică și pierderi grele.” (sursa)





Următoarea oprire: cetatea Hărman. Asemănătoare Pejmerului, însă aici am avut posibilitatea de a urca în turnul bisericii, iar peisajul ne-a surprins:




”Istoria cetății Hărmanului se leagă de prezența Ordinului Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în primele decenii ale secolului al XIII-lea la Feldioara, Prejmer, Râșnov și Sânpetru. Prima atestare documentară a așezării datează însă de la 21 martie 1240, la 15 ani după alungarea Cavalerilor Teutoni din aceste teritorii.” (sursa)


Următoarea pe listă a fost Biertan. Un loc aparte, liniștit și parcă încărcat de istorie. Aici am văzut cea mai mare cheie, cu care se deschidea ușa bisericii, printr-un sistem foarte ingenios și greu de intuit, am aflat unde își ascundeau locuitorii comorile și proviziile și am descoperit o yală premiată cândva pentru ingeniozitate și rezistență.


”Cetatea Biertan se afla in localitatea cu acelasi nume, in judetul Sibiu si a intrat in patrimoniul UNESCO in anul 1993. Cetatea este de fapt o biserica evanghelica fortificata cu amenajari defensive amplasate pe biserica si pe incinta. Aceasta este una dintre cele mai mari si mai cunoscute biserici fortificate din Transilvania.” (sursa)




Seara am petrecut-o în Sighișoara, un loc tare drag mie. Am vizitat-o de multe ori prin liceu, cu ocazia festivalului medieval (care are loc în ultimul weekend din luna iulie) și la care chiar vă recomand să mergeți, dacă vă plac atmosfera de sărbătoare, muzica folk, obiectele hand-made și proiectele stradale.

De data aceasta, organizatorii ne-au surprins cu un treasure hunt foarte drăguț care ne-a făcut să vizităm toată cetatea în căutarea indiciilor.






Dimineața am pornit din nou la drum, prima oprire fiind la Dumbrăveni, unde am vizitat Biserica Armenească. N-aș fi crezut niciodată că voi găsi o catedrală atât de mare într-o localitate mică, aproape necunoscută. Deși ar cam avea nevoie să fie renovată, pentru a i se păstra detaliile arhitecturale, biserica m-a impresionat prin frumusețea și măreția ei.


sursa


Mai apoi, am oprit la Mediaș unde am descoperit cetatea și biserica cu ”turn înclinat”. Aici am avut parte de un ghid (care era și administratorul cetății) foarte pasionat de istoria locului și care ne-a oferit extrem de multe informații. Este biserica cea mai bine conservată dintre toate cele vizitate în aceste două zile.



În Sibiu am poposit doar două ore, în care am avut liber la plimbare și/sau mâncare. Mi-a plăcut atmosfera de sărbătoare (ne aflam în prajma Crăciunului) și singurul lucru pe care îl regret e că nu s-a înserat mai repede pentru a vedea luminițele aprinse!



Ultima oprire am făcut-o la Cisnădie, unde, din nou în spatele zidurilor se ascunde isoria locului: canale de apărare, spații pentru depozitatea proviziilor, un spațiu ”secret” în care a fost descoperit un tezaur important, biserica și labirinturile sale din turn (în care am avut ocazia să urcăm, spre fericirea noastră). Vă arăt doar o poză de sus, deja se înnoptase de-a binelea:


A fost o excursie tare frumoasă, am aflat o mulțime de informații despre aceste locuri și istoria lor și mă bucur că. din când în când, am ocazia să mai descopăr câte o bucățică de România. Prin majoritatea orașelor trecusem deja înainte, însă niciodată n-am fost curioasă să aflu ce se ascunde în spatele zidurilor cetăților. 


9 comments:

  1. Cat de frumos trebuie sa fi fost acest circuit! As merge si la Prejmer si la Biertan! La Sighisoara am fost doar in trecere! La Sibiu am ajuns cat sa ma cucereasca pentru totdeauna (am urcat in Turnul Catedralei Evanghelice, am trecut pe Podul Minciunilor, am fost la Muzeul Astra) - minunat oras, iar oamenii... deosebiti!

    Am citit cu drag postarea si am admirat cu nesat pozele foarte frumoase!
    Kisses!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si pe mine m-a cucerit de mica Sibiul si mereu am revenit cu drag in acest oras cochet! La fel si Shighisoara, m-a cucerit prin farmecul ei aparte, prin istoria povestita de fiecare cladire.
      Iti doresc sa ajungi candva prin aceste locuri frumoase!
      Te pup! Ma bucur ca ti-a placut!

      Ștergere
  2. Frumos! Si eu am fost in Sibiu si urma sa mergem pana la Sighisoara, dar din pacate nu am mai ajuns. :(
    Sa vedem unde mai ajungem anul asta! :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oriunde ati ajunge, sa scrii si pe blog, da?
      Chiar recomand Sighisoara, e prea frumoasa!

      Ștergere
  3. Mami ce frumoase sunt cetatile de la voi, nustiu cand o sa fac un trip sa le vizitez pe toate :) Te pup! x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt tare frumoase, pacat ca nu sunt intretinute asa cum ar trebui.
      Poate vei avea candva ocazia.
      Pupici!

      Ștergere
  4. frumos, tare frumos! in noiembrie am fost si eu in Sibiu si Sighisoara, au fost extraordinare ambele!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am recunoscut aceste frumoase cetati. Le ador

    RăspundețiȘtergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review