marți, 17 februarie 2015

Gel de duș Cien Destination

Eu ajung foarte rar în Lidl, așa că nu prea sunt la curent cu noutățile și ofertele lor. Totuși, săptămâna trecută a apărut în baie un gel de duș nou, Cien, luat de mama.

Mi-a plăcut la nebunie după ce l-am folosit prima dată și aseară, fiind în trecere pe lângă un Lidl, am intrat și-am mai luat unul. În speranța că le veți mai găsi și voi prin magazine, vreau să vă vorbesc astăzi despre gelurile de duș Cien Sydney și Cien Marrakesh.





Sydney m-a cucerit instant prin mirosul fresh, dar cu o oarecare eleganță. Este ce culoare gălbuie, se dozează ușor și face spumă plăcută. N-aș spune că-mi inspiră neapărat ideea de Australia, Sydney, însă este adevărată plăcere să-l folosesc. Este revigorant, dar nu chiar răcoritor, așa că am întins mâna doar spre el de când îl am, chiar dacă este încă iarnă și, în general, prefer aromele mai dulci.

Marrackesh, la prima ”mirosire”, mă duce cu gândul la ceva oriental, așa cum probabil și-au dorit. Totuși, odată aplicat pe piele, mirosul devine mai fresh și îmi aduce aminte de un parfum care mi-a plăcut mult (încă nu-mi dau seama care). Din punct de vedere al consistenței, se aseamănă cu cel prezentat mai sus, doar că este de culoare portocalie.



Imaginile de pe ambalaje mi se par foarte reușite, mă duc cu gândul fix în acel loc. Sydney are desenată pe sticluță celebra clădire a operei și câțiva peștișori colorați. Pe ambalajul variantei Marrakesh descoperim deșertul, minaretul unei moschei și câteva cămile.

Prețul este de doar 3,5 lei, pentru 300 ml de produs. În magazinul vizitat de mine am mai văzut și varianta Rio de Janeiro, însă nu m-a convins s-o iau acasă.

Tot ce pot spune este să..dați fuguța în magazinele Lidl și să alegeți o destinație!

10 comments:

  1. Am avut Rio de anul trecut (bunisor, dar nu mare branza) si acum i l-am luat mamei pe cel portocaliu, cu speranta ca va mirosi ca cel de la Oriflame, cu acelasi nume (si care nu se mai gaseste de un car de ani). Din ce observ ii place, pentru ca a "papat" deja o jumatate de sticla. Eu momentan ma iubesc cu un B.U. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, se consuma super repede. Nu-l stiu pe cel da la Oriflame, dar mie imi place.
      Eu ma iubesc cu muuuulte, imi pare rau :))

      Ștergere
  2. Am un gel.de dus Cien cremos cu aroma de caise...e ok, dar cred ca nu cel mai wow. Dar la.pretul lui, e bine ca nu usuca pielea! :)
    Pupici
    http://loredanamanciu.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, mie mi se par super bune cand vine vorba de raportul calitate-pret.
      Te pup!

      Ștergere
  3. Marrachesch miroase frumos, sper sa-l dau gata pana in calduríle, daca mai scot astia geluri asa tentante am incurcat-o. :))

    RăspundețiȘtergere
  4. marrakesh miroase super, eu inca nu l-am luat, sper sa revist tentatiei :)

    RăspundețiȘtergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review