joi, 9 aprilie 2015

Empties!

După ce în februarie nu am reușit să consum decât patru produse, iată că în martie am făcut prăpăd:




Să le luăm pe rând:


1. Șampoane uscate Batiste. Le folosesc destul de mult, atât când am nevoie să întârzii spălarea părului cu o zi, cât și după sală, pentru a-l aranja și a-i oferi puțin volum. Varianta pentru păr șaten îmi place cel mai puțin, iar Original e preferatul meu.

2. Șampon Avon Techniques 2 în 1. Îl am de foooarte mult timp și cu greu am reușit să-l termin. Nu-mi place ideea de șampon și balsam într-un singur produs și de aceea nu m-a încântat prea tare.

3. Balsam Mystic. L-am luat din Bulgaria și a fost extrem de ieftin. Este un balsam cu textură lichidă, dar, folosit cu generozitate, hidratează și descurcă binișor părul.

4. Mini-șampon Farmec cu argan. A fost ok, dar nu m-a convins să cumpăr varianta full-size.

5. Șampon Avon Naturals cu avocado și migdale. Eu în general mă înțeleg bine cu șampoanele din gama Naturals de la Avon, iar acesta nu a făcut excepție. Nu-mi încurcă rău părul și e eficient, însă nu cred că mă va fideliza.

6. Ulei de păr Keune (mostră). Scrie că se poate folosi ca mască sau pe post de ulei leave-in după spălare. Eu l-am folosit după, pentru a-mi hidrata și calma puțin vârfurile, însă după nici măcar o oră părul era din nou cam ciufulit..


7. Gel de duș gomant Yves Rocher (click pe nume pentru review). Momentan nu-l recumpăr, însă îl pun pe listă, pentru viitor.

8. Spumant Avon cu crini. Nu știu cum se face, dar am mereu prin casă un spumant de la Avon, nici nu apuc să încerc altceva. Totuși, mi se par bune dacă este folosită o cantitate suficientă. Acesta a reușit să-mi parfumeze fiecare baie cu o aromă dulceagă, plăcută. 

9. Gel de duș Yves Rocher cu cafea. Mai are nevoie de descriere? Dacă da, vă invit să citiți review-ul său. Cu el sigur mă voi reîntâlni!


10. Apă de toaletă Avon Summer White. Mai am încă două stilcuțe pline, norocul meu că-mi place! 

11. Apă parfumată La reserve de Mademoiselle cu miros de cappucino. Extrem de dulce și aproape de nepurtat o zi întreagă. Îl am de muuulți ani, dar nu m-am îndurat să-l arunc, tot speram că îl voi folosi pentru a parfuma camera, dar nu prea s-a întâmplat.

12. Apă de parfum Avon Perceive. A fost într-o ediție specială, de aceea arată altfel sticluța. E cam prea elegant pentru gustul meu, așa că i l-am pasat mamei.


13. Demachiant pentru ochi Douglas, varianta mini. Mi-a plăcut, a fost eficient și a curățat bine machiajul. Totuși, cele de la Nivea și Yves Rocher mi se par la fel de bune și costă mai puțin.

14. Produsul care mi-a salvat tenul și care se va afla mereu în rutina mea: Effaclar Duo (click pe nume pentru review). Am încă un tub început și am mai cumpărat unul!

15. Roll-on anti oboseală pentru zona ochilor Yves Rocher. Promite să reîmprospăteze pielea din jurul ochilor și să-i ofere strălucire. Aplicatorul are trei biluțe metalice care, într-adevăr, oferă o senzație de prospețime dimineața. Strălucirea vine de la particulele luminoase pe care le conține. Nu este extrem de hidratantă și de aceea am folosit-o doar dimineața, dar mi-a plăcut. 

16. Loțiune tonică Mario Badescu. Mă usturau puțin zonele pe care l-am aplicat, așa că am renunțaț rapid la el. 

17. Mostră serum exfoliant Artistry. Este o nebunie acest produs! După 10 minute tenul meu devebea vizibil mai luminos, hidratat..cel mai bun produs de acest fel pe care l-am folosit! Totuși, prețul destul de mare mă face să mă gândesc bine înainte dacă vreau varianta full-size sau nu.

18. Spumă gomantă Yves Rocher cu trei ceaiuri. Destul de blândă cu pielea, iar mirosul fresh m-a încântat de fiecare dată!


19. Cremă de mâini Yves Rocher cu fructe negre. Regret tare mult că s-a terminat, îmi va fi dor de mirosul său plăcut. La capitolul hidratare nu excela, dar chiar nu mă deranja faptul că trebuia s-o folosesc mai des!

20. Unt de corp alverde cu miros de măr copt de la Alverde. A făcut parte dintr-un set de Crăciun, iar acesta a fost preferatul meu. Mi-au plăcut mult aceste unturi de corp, cu textură fină și miros delicat și cu siguranță vor mai apărea în colecția mea.



21. Oja Flormar Neon. Una din culorile mele preferate pentru vară. un verde crud, luminos. Din păcate, nu am închis bine capacul, a curs și s-a uscat.

22. Creion verde Ada. Deja am unul nou, este o nuanță pe care o port cu plăcere.

Cred că n-am mai avut de mult o postare Empties atât de lungă.
Ați folosit vreunul din aceste produse?
Voi ce ați terminat în ultima vreme?

13 comments:

  1. Chiar ca ai facut prapad! Doar un Batiste avem in comun, in rest nu am incercat nimic din lista ta. Sper sa am si eu o prada la fel de bogata luna asta :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu luna asta iar o sa fiu pe zero dupa nebunia din martie :))

      Ștergere
  2. Wow, ai fost harnică! Nu am consumat nici jumătate din cât ai consumat tu! :))
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stii cum e, uneori se intampla sa se termine toate in acelasi timp. Mai rau e cand toate sunt super-necesare si nu te simti bine fara :))

      Ștergere
  3. Ai consumat ceva! Serul de la Artistry se mai poate cumpara si asa format esantion....e mai ok ca pret.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm..mersi de pont, n-ar fi rau! Chiar mi-a placut tare mult efectul sau!

      Ștergere
  4. Chiar ai făcut prăpăd în martie! :)) Cred că ai chiar mai multe goliciuni ca mine. :D
    Șampoanele uscate le iubesc și eu foarte mult (am pus pe listă varianta originală!), iar gelul de duș YR cu cafea e the best! Spumantul ăla cu crini țin minte că îl foloseam mai de mult pe post de gel de duș, îmi plăcea la nebunie mirosul! Am avut și Summer white, mi-a plăcut, îmi plăcea în special vara când puține parfumuri le suport.
    Spor la consumat și luna asta! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. >:) ne batem in goliciuni :))
      Eu vara suport tot ce este super-fresh :D Pe cele florale de la YR le-ai incercat vara? Flori de cires este preferatul meu, este asa suav si nu foarte persistent, imi place la nebunie vara!
      Spor si tie :*

      Ștergere
  5. Ooooo ce harnicuta ai fost! Eu pana acum am doar un produs terminat! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai in aprilie si eu la fel, doar unul. Daca o tin tot in ritmul asta, pana la finalul lunii voi avea 3 :))

      Ștergere
  6. bravo!

    si acum am vazut setul ala de craciun in dm, dar doamne-fereste sa-l reduca. asa ca nu l-am luat :)))))).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) oof, asteapta sa-l puna din nou, la anul, sau ce?

      Ștergere
  7. Am consumat spumantul de crini de la Avon si apa de toaleta Avon Summer White .Dar tu ai consumat foarte multe .Si luna aceasta iti doresc sa consumi la fel .Mariana Cioranu

    RăspundețiȘtergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review