1. Sexy Pulp Ultra Volum
Iniţial nu mi-a plăcut, cred că din cauza periuţei cam groase cu care nu sunt deloc obişnuită. Nu înţelegeam de ce era aşa iubit de celelalte fete, nu vedeam efectele spectaculoase despre care vorbeau, ba chiar mi se părea că-mi lipeşte puţin genele.
Am început să-l îndrăgesc abia când a trecut aproximativ o lună de la deschidere, se întărise puţin şi reuşea să-mi separe frumos genele. L-am folosit până s-a terminat, însă nu cred că l-aş cumpăra din nou. În primul rând, din cauza periuţei.
Preţ întreg: 52 lei (aici)
2. Volum Spectaculos
Este a doua oară când cumpăr acest rimel, iar asta cred că spune multe. Îmi place periuţa sa subţire şi stufoasă, faptul că se aplică cu uşurinţă, rezisă bine pe gene şi le separă frumos. Efectul este mai degrabă natural, decât spectaculos, însă asta este ceea ce caut la un rimel pe care să-l folosesc în fiecare zi (mai degrabă, în fiecare dimineaţă, fără să dureze o veşnicie până să-l aplic frumos!).
Preţ întreg: 46 lei (aici).
3. Rimel Yves Rocher
Îl voi numi aşa, întrucât pe el nu am găsit un alt nume, iar pe site nu îl găsesc. Probabil nu este disponibil întotdeauna, eu l-am comandat din catalogul primit prin poştă şi a costat doar 15 lei.
După ce l-am folosit prima dată credeam că am descoperit o adevărată comoară: având o periuţă slim, se aplica frumos fără a încarca genele şi, pe lângă efectul de separare le şi alungea destul de mult. Totuşi, minunea a ţinut maxim două săptămâni, pentru că a început să se întărească, ceea ce-l făcea să-mi lipească genele şi să le transforme în mici păianjeni (poate din poză nu prea se observă, dar credeţi-mă că mi-a luat ceva să-l aplic cât de cât frumos).
Iată ce tip de periuţă are fiecare:
Voi aţi folosit mascara de la Yves Rocher? V-a plăcut?
Care este rimelul vostru preferat?
Le-am avut pe toate 3 o data, insa cel mai mult mi-a placut cel roz, apoi sexy pulp si abia la urma infloratul. Mie imi plac genele stufoase, negre, voluminoase, iar infloratul, dragul de el, mi-a oferit doar niste aschii de gene prapadite.
RăspundețiȘtergereAcum am iar pulpita sexy si rozaliul sigilate si abia astept sa le folosesc. :D
Deci preferintele sunt in aceeasi ordine, yey!
ȘtergereMie-mi place la nebunie Sexy Pulp, iar cu periuța m-am obișnuit rapid. O să-l țin minte și pe Volum Spectaculos, chiar dacă nu oferă chiar un volum spectaculos. :))
RăspundețiȘtergereTe pup!
:)) m-a amuzat comentariul tau.
ȘtergereDa, nu ofera, dar imi place asa :D
Pupici!
Mmmm greu de ales! Cel mai mult imi place Sexy pulp doar ca daca ar fi sa aleg un rimel Yves rocher as alege volum vertiginos
RăspundețiȘtergereIl pun pe lista, multumesc! :*
ȘtergereCel Spectaculos l-am avut si eu, nu mi s-a parut nici mie spectaculos, insa da, facea o treaba buna de obicei pe genele mele. ^_^
RăspundețiȘtergereDeci toate avem cam aceeasi parere :D Ma bucur sa aud ca totusi va place si asa, fara gene spectaculoase :))
Ștergere:*
Eu nu am nici un rimel de la Yves Rocher...cred ca datorita pretului! :))
RăspundețiȘtergereCaut produse mai accesibile de obicei si stiu ca sunt muuulte astfel de produse care trebuie descoperite...sau care sunt descoperite de alte fete, iar de mine inca nu! :D
Pupici
Da, chiar sunt! si mie imi plac astfel de descoperiri :D
Ștergereala roz cred ca l-am avut si eu, in varianta rezistenta la apa.
RăspundețiȘtergereSi ti-a placut? Ma crezi ca pana acum n-am incercat niciun rimel rezistent la apa?:D
Ștergere