luni, 27 aprilie 2015

Weekend de beauty (& travel) blogger

Weekend-ul acesta n-am mai plecat hai-hui prin ţară sau prin munţi, ci am stat acasă, în Bucureşti. Dar nu vă imaginaţi două zile din acelea liniştite şi relaxante, că n-a fost deloc aşa! Nu prea îmi place mie să stau locului, s-au întâmplat multe în aceste zile, tocmai de aceea aş vrea să vă povestesc şi vouă, aşa, ca la o discuţie la cafea!

Vineri seară am plecat direct de la serviciu să mă întâlnesc cu verişoara mea, Andreea, cu scopul de a vedea ce au pregătit organizatorii Festivalului Luminii pentru bucureşteni. Pentru că încă nu era întuneric, ne-am oprit la AntonClub, o terasă din Centrul Vechi aflată într-un colţişor mai retras. Am stat la poveşti, am băut o cafea bună şi am împărţit o pizza şi mai bună!






Pe la 22.30, după ce gaşca s-a mărit, ne-am urnit către Calea Victoriei, pentru a admira luminile. Unele m-au impresioat, altele..cred că erau prea abstracte pentru gusturile mele. Poze nu am reuşit să fac, dar vă invit să le vedeţi pe acestea.

Ne-am îndreptat spre Grădina Eden, o terasă retrasă din centrul Bucureştiului, aflată chiar în spatele palatului Ştirbei, pe care v-o recomand cu drag dacă sunteţi în căutare de o oază de verdeaţă, muzică bună şi atmosferă de vacanţă. M-am bucurat să descopăr în palatul Ştirbei o galerie de artă (în aceeaşi noapte avea loc şi Noaptea Galeriilor de Artă) unde am admirat colecţia de fotografii a Mihaelei Noroc: Atlasul de frumuseţe (o idee minunată, detalii găsiţi aici).

Noaptea s-a încheiat..spre dimineaţă. La ora 3, ajunsă deja acasă, mi-am amintit că trebuia să-mi aleg câteva produse pentru o comandă comună pe site-ul 1001 Cosmetice. Deci shopping la 3 a.m.



Sâmbătă m-am trezit dis de dimineaţă, pentru că aveam treabă multă. Am intrat direct sub duş, iar părul meu a beneficiat de rutina de îngrijire despre care v-am vorbit zilele trecute. Am trecut, apoi, la ambalarea premiilor ultimelor două concursuri şi am fugit să le depun la poştă.


Pentru că am terminat puţin mai repede decât speram, am intrat puţin prin DM, în ideea de a mă..uita. Evident că n-am putut să nu iau nimic, am găsit două promoţii extrem de bune: L Oreal LumiMagique cu 12 lei şi un creion de buze Maybelline cu 7 lei. Pentru a-mi potoli setea, am luat şi un suc cu aloe.




La ora 13:00 mă prezentam la coafor. L-am rugat pe Cătălin să taie, mult! Nu-mi mai suportam vârfurile tocite şi aveam nevoie de o schimbare. V-am arătat rezulatul final pe Facebook şi vă mulţumesc pentru feedback-ul oferit, mi-aţi făcut ziua mai frumoasă!



Mai apoi, mi-am continuat plimbarea pe Lacul Morii. Se spune că cinci minute de privit marea echivalează cu o oră la psiholog. Mare n-avem, dar ne mulţumim cu un lac. Mi-a plăcut, m-a relaxat!




Următoarea oprire a fost la Mari, cosmeticiana mea preferată. Ea mi-a pregătit pielea pentru vacanţă şi mi-a făcut sprâncene frumoase! Îi sunt fidelă de mai bine de patru ani şi mă bucur că am întâlnit-o!

Puţin shopping nu strică niciodată, aşa că am dat o tură prin Afi. De la C&A mi-am luat o pereche de pantaloni şi două tricouri simple, de vară. În H&M nu m-a convins nimic.



După cumpărături, fuguţa acasă şi pregătirea de ieşit în oraş, la boardgames. Iată ce machiaj am purtat:



Cand am ajuns acasă, m-am pus pe scris, pentru blog. Totuşi, inspiraţia nu prea a fost de partea mea (sau poate..oboseala era de vină), aşa că am adormit rapid.



Duminica a început tot destul de devreme, cu un mic dejun delicios pregătit de mama. Apoi am mers la Decathlon, în căutare de costume de baie. Am găsit multe modele drăguţe şi mi-a fost greu să aleg, aşa că am plecat acasă cu două. Am mai luat şi-o pereche de pantaloni scurţi, tot pentru plajă şi un tricou tehnic, pentru drumeţii.



Am ajuns acasă şi m-am pregătit să ies din nou la plimbare.



Prima oprire: Palatul Regal. Nu se vizitează mereu şi când o prietenă mi-a propus să mergem, am acceptat pe loc. Intrarea costă 20 lei şi turul (cu ghid) dureză o oră. Mi-a plăcut la nebunie interiorul palatului, este impresionant prin frumuseţea sa. Am mai aflat şi câteva date istorice şi mi-am mai completat câteva lacune (care sunt muulte în acest domeniu).




Ne-am plimbat mai apoi prin Centrul Vechi, unde am mâncat un gyros şi am descoperit un mic târg cu obiecte arăbeşti. Atracţiile principale au fost dulciurile şi parfumurile!





Următorul obiectiv: turul Bucureştii lui Mircea Eliade, organizat de ARCEN. Întotdeauna e o plăcere să particip la evenimentele lor, mă fac să iubesc Bucureştiul, aşa cum e el, cu bune şi rele. Sunt oameni pasionaţi de acest oraş şi de istoria lui şi luptă pentru o capitală mai frumoasă. Turul a durat două ore, ne-am plimbat prin locurile pe unde a trăit Mircea Eliade şi am aflat o groază de lucruri atât despre scriitor, cât şi despre Bucureştiul din perioada interbelică.





Seara mi-am alocat din nou puțin timp pentru mine. Mi-am făcut manichiura și m-am răsfățat cu un gomaj hand-made, din zahăr pudră și miere.




Cam aşa s-a terminat weekend-ul meu, unul plin de evenimente. Am parcurs, în total, 30 de km, pe jos, însă a meritat fiecare pas! Mă bucur că locuiesc în Bucureşti şi încerc să fiu recunoscătoare pentru toate momente frumoase pe care le petrec aici.

Voi ce aţi făcut în weekend? Cum v-aţi bucurat de aceste două zile frumoase şi însorite?


8 comments:

  1. Dar ai fost activa, nu gluma! Si mie imi place terasa Eden, e racoare si liniste acolo, si au hamace :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, abia astept la vara sa stau acolo..pana noaptea tarziu, sa fie racoare si voie buna!

      Ștergere
  2. Ce weekend frumos și plin ai avut! Îmi pare foarte rău că n-am fost și eu să văd luminile (rușine mie, că mai sunt și foarte aproape de zonă, ajung în 10 minute acolo, dar eram prea obosită vineri seară, am și uitat).
    Să-ți zic ce poftă de pizza mi-ai făcut? Îmi plouă-n gură. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca pana acum ti-ai..potolit pofta de pizza :))
      Pupici!

      Ștergere
  3. Eu am fost la Mall si m-am bucurat de un sanvis picant, mi-am cumparat sosete de la Deichmann si am descoperit doua magazine cu haine foarte faine. Am fost in parc cu copilul si m-am bucurat de soare. Duminica am fost la lac si m-am plimbat, era super aglomerat, lumea facea gratare si se plimba in voie. Am circulat pe mijloacele de transport ca sardelele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca si tu ai avut parte de un weekend plin! Si eu am circulat cu autobuzul in ziua aia, dar mai pe seara, era destul de liber :D
      Sa tot fie astfel de zile, mai ales ca a venit caldura!

      Ștergere
  4. Ai avut un weekend minunat .Ai vizitat multe locuri .Eu am fost in vizita la fiica mea fiindca mai are putin si naste .Cam asa a fost weekendul meu.FB.Mariana Cioranu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, mult succes! Veti avea weekend-urile pline cand va veni nepotelul, sunt sigura!

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review