sâmbătă, 30 mai 2015

Produse Nivea care îmi plac!






1. In Shower Firmg Body Lotion

Face parte din seria de loţiuni care se folosesc sub duş. Cum funcţionează? Se aplică pe pielea umedă, se lasă să acţioneze timp de un minut şi apoi se clăteşte.
Nu are puterea de hidratare a unei loţiuni obişnuite, însă e excelentă atunci când sunt pe fugă sau când nu am chef să mă cremuiesc. Spre deosebire de celelalte game, aceasta, Q10 Firming, conţine particule uşor exfoliante. În plus, oferă o senzaţie de prospeţime/răcorire extrem de plăcută, mai ales acum pe timp de vară şi cred că va fi o plăcere să o folosesc în perioada caniculară.

Preţ: 15-20 lei



2. Demachiant bifazic

V-am mai vorbit despre acest tip de demachiant într-unul din articolele cu produse care îmi fac viaţa uşoară. Atunci încă nu-l încercasem pe cel de la Nivea, însă mă bucur că între timp a ajuns printre produsele mele de îngrijire.
Curăţă foarte bine machiajul ochilor, nu trebuie să insist chiar dacă am avut genele rimelate cu un produs rezistent la apă. Lasă o uşoară peliculă uleioasă, însă se îndepărtează uşor atunci când îmi curăţ tenul cu un produs de tip gel, pas pe care îl fac întotdeuna după demachiere. Nu mi-a provocat iritaţii şi nu m-au usturat niciodată ochii de la el.

Preţ: în jur de 15 lei

3. Q10 Serum Pearls (detalii aici)

Un produs tare interesant şi care a făcut puţin buzz online atunci când s-a lansat. Eram tare curioasă să-l încerc şi m-a suprins în primul rând aspectul său! Chiar este creat din mici perle, iar în momentul apăsării pe pompiţă acestea se combină cu lichiul dintre ele şi formează o textură tare interesantă, uşor siliconată.
Nu pot spune că am observat efecte antirid, însă îmi place că imediat după aplicare tenul meu devine fin şi catifelat. Are un miros extrem de plăcut, însă destul de puternic.



Preţ: în jur de 45 lei.

4. Nivea Creme, sau crema WOW (detalii aici)


Recunosc, pe mine această campanie publicitară m-a cucerit. Abia aşteptam să aflu despre ce vorba, vedeam peste tot doar WOW! 
M-am bucurat să aflu că cei de la Nivea lansează varianta lejeră a cremei lor super-cunoscute (care pe mine nu prea mă încânta). Aceasta are o consistenţă aerată, miroase mai delicat şi pătrunde extrem de repede în piele, oferind totuşi hidratare şi catifelare.
Nu am folosit-o pentru ten, însă pentru corp e numai bună acum, vara. După expunerea la soarele puternic din Cipru, pielea de pe mâini şi de pe picioare a devenit puţin cam uscată şi oricât aş hidrata-o seara, până dimineaţa efectul dispare. Pentru a nu ieşi în lume cu piele de crocodil, folosec în fiecare dimineaţă puţină cremă Nivea Care, pentru că ştiu că se absoarbe imediat.

Preţ: în jur de 15 lei/100 ml sau 20 lei/200 ml.

Voi folosiţi produse Nivea?
Care sunt preferatele voastre?

19 comments:

  1. Pe langa cele prezentate de tine imi place si apa micelara de la Nivea,unele geluri de dus, spray-ul antiperspirant,produsele destinate bebelusilor..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi plac cele enumerate de tine (mai putin produsele pentru bebelusi, pentru ca nu e cazul), dar am mai vorbit despre ele pe blog :D
      Multumesc pentru impresii, ma bucur ca si tie iti plac!

      Ștergere
  2. Eu folosesc 3 balsamuri de buze Nivea (doar de unul sunt super incantata) si ma mai dau cu crema de maini Nivea a mamei, dar nu-mi prea place crema aceea. Si sa nu uit sa mentionez ca au cateva sapunuri solide extraordinare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sapunuri solide Nivea n-am folosit niciodata :D
      Imi placea balsamul de buze cu cirese, cand eram mica. Nu ma dadeam cu ruj, dar putin rosu era binevenit :)) Tie care iti place?
      Nici crema de maini n-am incercat.
      Iti multumesc mult pentru pareri!

      Ștergere
    2. mie imi place balsamul de buze essential care

      Ștergere
  3. Deși celelalte loțiuni sub duș încercate nu m-au impresionat, acum sunt tentată de In Shower Firmg Body Lotion, e prima oară când „aud” că are particule abrazive în conținut, detaliu ce mă face să cred că ceva-ceva trebuie să facă. :D
    Cu demachiantul bifazic nu m-am înțeles, din păcate. :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sunt cele mici, galbene, din poza. Face si o usoara exfoliere, nu sunt foarte multe acele particule. Mie imi place extrem de tare senzatia de racorire :D
      Da, am mai auzit astfel de pareri despre demachiantul bifazic, eu n-am avut probleme cu el..

      Ștergere
  4. Era sa uit de balsamurile de buze de la NIVEA si dintre acelea imi plac cele colorate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am mai folosit de cand eram mica, imi placea cel cu cirese, lasa o culoare foarte frumoasa pe buze :D

      Ștergere
  5. Imi place si mie crema Wow! Chiar mi-am notat cateva produse de la Nivea care imi plac mult si urmeaza sa ajunga pe blog...nu stiu cand, dar vor ajunge! :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia astept sa citesc!

      Ștergere
    2. uite sper ca azi sa realizez articolul! :D

      Ștergere
  6. Sasha tot imi cumpara gel de la Nivea si imi place. I-am zis de la Dove sa nu imi mai cumpere. Dupa ce a cumparat el, am inceput si eu sa imi cumpar. Chiar imi plac! Pupici! Liuba x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce tare e Sasha! Imi place grija lui pt cosmetice :))
      Sa incercati varianta Happy Time <3
      Pupici!

      Ștergere
  7. Eu am folosit crema mai ales pentru ten si imi place la nebunie cum hidrateaza. A devenit crema mea preferata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu am folosit-o pentru ten vara asta si mi-a placut!

      Ștergere
  8. In afara de primul, le-am incercat pe celelalte si imi plac mult si mie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recomand sa-l incerci la vara pe primul. Este super racoritor! O placere pe timp de canicula :)

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review