luni, 15 iunie 2015

Preferatele saptamanii: cremele cu protectie solara

De când a venit vara, protecția solară este cel mai dezbătut subiect pe blogurile și site-urile de frumusețe. Și pe bună dreptate, toată lumea trebuie să fie conștientă de efectul nociv pe care îl are soarele asupra pielii noastre

Dacă în urmă cu 10, 20 ani, produsele cu factor de protecție nu erau un must-have, ei bine, între timp am mai distrus o bună parte din stratul de ozon care ne apăra, așa că argumentul ”mama și bunica nu foloseau, eu de ce să fac asta?” nu mai ține. Au apărut numeroase cazuri de cancer de piele și s-a dovedit că expunerea la soare prelungită a fost principala cauză. 

Odată cu temperaturile ridicate am început să caut și creme de protecție solară pentru ten care să se împace bine și cu machiajul. Oricum, am renunțaț în mare parte la fond de ten și concealer pentru că se simt greoaie pe față și m-am îndreptat către creme colorate. Totuși, am nevoie și de creme cu protecție solară care să nu-mi facă fața să lucească după nici două ore de la aplicare.
Astăzi vreau să vă prezint două din produsele mele preferate din această perioadă:

ACM Sensitelial SPF 50




Am primit această cremă în cadrul petrecerii aniversare a blogului Beauty Barometer și mă bucur mult că am avut șansa să o încerc pentru că, cel mai probabil, n-aș fi ales-o singură de pe raftul farmaciilor. 

Descrierea oficială:
Conditii solare extreme. Piele fragila si sensibila la soare, predispusa la intoleranta solara (urticarie solara, fotodermatoze).

ACM este o companie de dermatocosmetice pe care am ”cunoscut-o” de curând, dar care mi-a lăsat o imprsie tare bună în urma folosirii câtorva din produsele lor.

Crema cu SPF 50+ mi se pare perfectă pentru această perioadă: se aplică ușor, are consistență lichidă și nu se simte deranjant la suprafața pielii. Am luat-o cu mine în excursia din Cipru și m-a protejat foarte bine de razele soarelui (care erau mult mai puternice decât m-am așteptat), chiar și în lungile plimbări din mijlocul zilei. 
O folosesc și acum, iar machiajul se aplică frumos peste. Am observat că există și varianta colorată, pe care îmi doresc să o încerc pe viitor.


Se găsește în farmacii. Preț: în jur de 45 lei/40ml.

Bioderma AKN Mat


Această cremă mi-a fost recomandată de o colegă care îmi spunea că simte ca-i lasă tenul prea mat. Când am auzit mat..am zis: o vreau! Și, într-adevăr, este foartă bună din acest punct de vedere. 


Descrierea oficială:
Eficacitatea anti-UVB şi performanţa neegalată anti-UVA ale Photoderm AKN Mat protejează împotriva arsurilor de soare.
Photoderm AKN Mat garantează un efect matifiant de durată. Perfect incolor la aplicare, Photoderm AKN Mat se întinde uşor, fără să lase un strat gras sau urme albe.


Fiind posesoare a unui ten gras pe timp de vară, senzația de matifiere nu e de durată, însă diferența dintre această cremă și altele cu filtru solar e mare. Pe ea o aleg atunci când doresc să aplic un fond de ten cu efect mai dewy (lucios) sau când știu că nu am cum să reaplic pudră sau să folosesc șervețele matifiante.

Se aplică ușor și nu lasă filtru alb. Pe site-ul Pasagera.ro (unde am găsit cele mai documentate și relevante articole despre protecția solară) am găsit o analiză a ingredientelor conținute de acest produs (aici).

Mi-ar fi plăcut să existe o variantă matifiantă și cu SPF 50.


Se găsește în farmacii. Preț: în jur de 40 lei/40ml.

Voi ce produse cu protecție solară folosiți?

2 comments:

  1. Chiar mă întrebam dacă există și o variantă cu SPF 50+ la cea de la Bioderma. Păcat că nu există, suna bine. :( Eu mă împac excelent cu ABCDerm de la ei, dar nu merge atunci când nu port machiaj, îmi trebuie și ceva cu filtre chimice, care să nu lase peliculă albă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate stiu eu nu exista :( Urmatoarea crema cu spf va fi una colorata, si-asa vara nu mai suport fond de ten..

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review