luni, 12 octombrie 2015

10 rujuri pentru toamna

Continuăm tradiţia începută la mijloc de iulie şi astăzi, eu şi Ella vrem să vă arătăm alegerile noastre pentru toamnă, în materie de rujuri. La fel ca în cazul ojelor, eu tind să mă îndrept către culori mai închise, mai puternice, care să se potrivească atât cu vremea mohorâtă, cât şi cu cromatica hainelor pe care le port de obicei în anotimpul rece.



Eu nu port rujuri roşii, deşi cu siguranţă sunt perfecte  în această perioadă, însă am ales nuanţe intense cu care mă simt bine şi care, cred eu, se potrivesc perfect stilului meu.



1. Avon Color Trend Wild Plum - şi cel mai iubit dintre ele. Este un vişiniu închis, cu tentă movulie, pe care l-am purtat des în ultima vreme. Se aplică uşor, rezistă câteva ore şi nu usucă buzele. Fiind totuşi un ruj cremos, nu va rămâne pe buze în cazul în care mănânc sau beau, dar se estompează uşor, fără a lăsa urme inestetice. De preţ nici nu are rost să vă vorbesc, este cel mai ieftin dintre toate, l-am luat cu cel mult 10 lei! L-am purtat cu drag când am pozat această ţinută şi mi-a plăcut mult rezultatul.


2. Freedom Makeup Liquid Lipstick. Este un mov intens şi mi-a trebuit puţin curaj să ies în lume cu el. Colegii şi-au exprimat puţin uimirea când m-au văzut, iar oamenii de pe stradă se uitau ciudat. But who cares? Mie-mi place! Din păcate, însă, nu este foarte uşor de purtat. Se distribuie destul de greu, fiind cam dens şi se strânge puţin în liniile buzelor.


3. Estee Lauder Pure Color - Bois de Rose Creme. Un ruj pe care cu siguranţă nu l-aş fi ales de pe raft, din ambalaj are o culoare mai..bătrânească, însă l-am primit şi îmi place. Este destul de rezistent şi oferă eleganţă machiajului.



4. Astor Matte Style Lip Laqueur - Live your own style. Un ruj lichid mat şi rezistent, într-o culoare puternică, vibrantă. Se aplică puţin mai greu, trebuie avut grijă la trasarea conturului, însă rezultatul e tare frumos. Dacă vă plac rujurile mate în culori tari, vi-l recomand!


5. Farmasi True Color 13. Ultimul, dar nu cel din urmă, un ruj aproape nude, cu tentă portocalie. Nu prea sunt adepta nuanţelor nude pe buze şi rar găsesc una care să mi se potrivească, dar aceasta chiar îmi place. Rujul e cremos şi se aplică frumos, uniform. Oferă aşa un aer optimist şi vesel!


Vă las şi un swatch, pentru a putea vedea mai bine nuanţele:



Acestea au fost alegerile mele, acum daţi fuguţa la Ella să vedeţi propunerile ei. Eu doar un atât vă spun: are rujuri roşii!

Voi ce rujuri purtaţi în sezonul toamnă-iarnă?

8 comments:

  1. Avon și Astor mă tentează rău, n-am nicio nuanță de genul și m-ai cam convins că-mi trebuie!
    Îți stă super cu toate, inclusiv cu ăla mov, să-ți faci curaj mai des să-l porți! Chiar dacă se uită lumea ciudat, e super mișto! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, iti sta bine si cu culori inchise, you should try!
      Mercii! :*

      Ștergere
  2. numărul 2 chiar nu-mi place, dar în rest toate cele pe care le-ai pozat purtându-le sunt foarte ok

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase alegeri,iar movul "nebun" imi place tare,pup <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Ira, toate rujurile ti se potrivesc si cel mai mult imi place cum ai ales tinuta pentru fiecare, toate diferite.
    xox

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ma gandesc mereu sa le asociez, asa ca daca au iesit bine combinatiile iti multumesc!
      Te pup Miha!

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review