Muntii Apuseni si drumetie prin Cheile Rametului

Ştiţi foarte bine că pe lângă vacanţele prin afara tării, încerc cât pot de mult să profit şi de locurile frumoase pe care le avem pe meleaguri româneşti. Încă de mică am început să străbat România în lung şi-n lat alături de părinţii mei şi pot afirma cu mândrie că am văzut aproape tot! În ultima vreme, însă, m-am axat mai mult pe drumeţii şi experienţe inedite, am descoperit frumuseţea naturii şi a locurilor mai puţin accesibile şi cunoscute. Weekendul trecut a fost timpul să fac cunoştinţă cu o părticică a munţilor Apuseni, alături de o gaşcă de care îmi era tare dor: TED Adventure!

Am plecat din Bucureşti într-o dimineaţă ploioasă de vineri. Ştiam că ne aşteaptă drum lung până la Alba Iulia, aşa că ne-am înhămat cu cafea, răbdare şi..cărţi de joc. Ei bine, acesta e unul din motivele pentru care îmi plac excursiile organizate de TED: oamenii parcă sunt mai sociabili, găsim mereu puncte comune şi se leagă prietenii.

În Alba Iulia mai poposisem în urmă cu 10 ani şi, suprinzător, îmi aminteam destul de bine Cetatea Alba Carolina. Între timp a fost restaurată şi a devenit un obiectiv turistic foarte apreciat de călători. Am avut la dispoziţie aproximativ două ore pentru a o vizita, dar şi pentru a mă pierde printre cotloanele ei. Şi m-am pierdut, la propriu! Am reuşit să depăşesc cu câteva minute ora de plecare, dar e prima dată, credeţi-mă pe cuvânt!

Am plecat mai departe, către cabana Rîmeţ ce avea să ne fie adăpost pentru următoarele două seri. Pe drum am fost avertizaţi să profităm de net cât mai putem, întrucât acolo semnalul este extrem de slab sau deloc. Pentru cineva cu telefonul "lipit de mână" ca mine, a fost un moment de panică, dar m-am gândit că îmi va prinde bine perioada de linişte.

Cabana Rîmeţ este, de fapt, un hotel în toată regula, având multe camere de toate dimensiunile şi restaurant la care se serveşte mâncare făcută de cei de la mănăstirea din apropiere.

Ziua de sâmbătă a început cu înviorarea de dimineaţă, iar după micul dejun am plecat în drumeţie: cheile Râmeţului!

 Ştiam că urma să traversăm de vreo trei ori râul, aşa că eram pregătită cu tot ce trebuie, însă suprizele nu au întârziat să apară. Vă las cu pozele, să înţelegeţi mai bine:

Peisajul este de nedescris, apa a săpat adânc în stâncă şi a creat forme tare interesante. Am avut şi noi ocazia să ne căţărăm pe pietre, în unele locuri neexistând potecă. Pe acele portiuni au fost amenajate bare de metal şi cabluri, însă nu peste tot sunt suficient de dese şi există şi posibilitatea să alunecaţi. Tocmai de aceea eu recomand încăţările făcute special pentru apă, care sunt şi aderente. Oricum, puţină adrenalină nu strică niciodată!

După terminarea traseului prin chei şi după ce am revenit la boncacii călduroşi (şi grei), am ajuns în satul Cheia. Am aflat că până în urmă cu doi ani a fost părăsit, din cauza poziţiei greu accesibile locuitorii alegând să se mute în altă parte (se ajunge acolo pe jos prin chei, sau pe o potecă montană, sau cu..calul, pe un alt traseu). De doi ani, totuşi, satul este din nou locuit de patru persoane: o familie tânără care a lăsat aglomeraţia Bucureştiului pentru liniştea şi frumuseţea naturii. Le-am pus şi noi câteva întrebări, iar răspunsurile le găsiţi aici.

Nici nu mai are rost să încerc să descriu frumuseţea locurilor, peisajele de poveste şi căsuţele vechi, frumos conservate. Vă arăt doar pozele:

După o mică pauză în care ne-am încărcat bateriile, am pornit spre satul Modoleşti. Fiţi pregătiţi să şi urcaţi puţin, însă din nou vă spun, merită fiecare pas făcut! Peisajele sunt mirifice! După încă două ore de mers am ajuns la finalul traseului, unde ne aştepta autocarul pentru a ne duce înapoi la cazare.

Duminică a fost o zi uşoară, am avut pe listă trei obiective:

• Mănăstirea Rîmeţ, foarte frumoasă şi îngrijită. Cel mai mult mi-a plăcut imaginea bisericii cu munţii din spate, e..altceva. 

• Salina Turda. Cea mai interesantă dintre toate văzute până acum, având mai multe etaje şi chiar un mic lac pe care se pot face plimbări cu barca.

• Sighişoara. Un loc în care este întotdeauna o plăcere să revin şi să mă plimb printre străduţele vechii cetăţi. 

Am ajuns în Bucureşti seara, obosiţi după drumul lung, dar cu sufletul încărcat de amintiri frumoase şi cu imaginea Apusenilor încă vie în minte.