joi, 1 octombrie 2015

Suprinzatoarea Bulgarie - locuri interesante si nestiute

Weekendul trecut, într-o ploioasă dimineaţă de duminică, alături de alţi câţiva călători HaiHui, am plecat să explorăm locuri neştiute din Bulgaria. Lista cu obiective de văzut era plină şi ştiam că mă aşteaptă o zi lungă şi încărcată. Nici cu odihna nu stăteam prea bine, dar eram sigură că merită să pornesc la drum cu zâmbetul pe buze. Şi nici nu se putea altfel, având-o lângă mine pe Irina, care e mereu veselă şi binedispusă.

Să purcedem, deci!

1. PLATOUL CARSTIC DEVETAKI


Prima oprire (exceptând cea mai urâtă benzinărie din Uniunea Europeană, aşa cum a numit-o Narcis, ghidul nostru şi întemeietorul conceptului Hai Hui Trip): Cascadele Maarata. Sau un fel de mini-Plitvice, cum îmi place mie să le numesc. Vizitarea locului durează cam 45 minute, într-o scurtă drumeţie printre râuleţe, cascade şi grote. Cea mai mare dintre cascade seamănă foarte mult cu a noastră Bigăr, din Caraş Severin. Vă las cu poze, cam plouate:









Tot în această zonă am vizitat şi peştera Devetaska, impresionantă prin faptul că tavanul a fost surpat şi s-au format goluri  ce conferă o lumină şi un peisaj aparte.




2. ORASUL LOVECH


Un orăşel care la prima vedere nu pare foarte interesant, însă al cărui centru vechi a rămas destul de bine conservat. Străzile care urcă spre ruinele cetăţii sunt mărginite de case vechi, micuţe şi cochete. Mi-au adus aminte de Nessebar, nestemata de la Malul mării Negre. Pe deal apare impunătoare statuia lui Vasil Levski, iar noi ne-am putut plimba printre ruinele rămase ale cetăţii Hisaria.
Suveniruri, cosmetice cu trandafiri şi alte prostioare am putut cumpăra de pe podul acoperit din lemn ce poate fi văzut chiar în centrul oraşului






3. PEŞTERA ORLOVA CHUCKA


Unul dintre cele mai interesante obiective vizitate în acea zi. O peşteră în care apa şi-a făcut de cap şi a creat forme dantelate, line. Mie mi-a adus aminte de construcţiile lui Gaudi, oare de aici să se fi inspirat?
Ghidul merită şi el menţionat, fiind vorbitor de multe limbi străine..toate în aceeaşi frază! Noroc cu Irina, cunoscătoare de limba rusă, care s-a înţeles mai bine cu el şi astfel am aflat câteva informaţii în plus.






4. DEFILEUL RUSENSKI LOM


Al doilea în lista mea de preferinţe, de data aceasta pentru peisaje. O vale adâncă, înconjurată de dealuri stâncoase, în care şi-au găsit sălaşul biserici şi chilii. Noi am vizitat una dintre ele, practic o cameră în stâncă până la care a trebuit să urcăm aproximativ cinci minute pe nişte trepte înalte de piatră. Ghidul ne-a povestit că picturile n-au fost restaurate niciodată, sunt fix cele făcute în urmă cu 500 ani.



Tot acolo am mers şi la Belvedere, un loc de unde se putea admira peisajul în toată splendoarea sa.




5. BISERICA "SF. DIMITRIE BASARABOV"


Când am ajuns la ea deja se lăsase întunericul, iar programul de vizită se încheiase, dar călugărul a fost drăguţ să ne permită să intrăm. Am descoperit două bisericuţe în stâncă şi am înţeles că mulţi români merg acolo în pelerinaj. Narcis a vrut să ne facă cunoştinţă şi cu pisica Zen, însă n-a fost de găsit.

6. ORAŞUL RUSE

Ultima oprire a fost în oraşul Ruse. Trecusem de foarte multe ori pe lângă el, în drumul meu spre Grecia sau Turcia, însă niciodată nu mi-a lăsat impresia că ar fi ceva de vizitat acolo. Ei bine, nu degeaba se numeşte Mica Viena, centrul este tare drăguţ şi numai bun pentru plimbarea de seară.




Ne-am întors în Bucureşti târziu, dar încărcaţi cu amintiri frumoase!

Dacă vreţi şi voi să mergeţi în excursii inedite, vă recomand să daţi un like paginii Călătoreşte Hai-Hui, e plină de surprize, credeţi-mă pe cuvânt!


8 comments:

  1. Faine locuri ați descoperit! Nu mă atrage Bulgaria în mod deosebit, nu pentru o vacanță mai lungă și costisitoare, dar pentru o escapadă de un weekend o să rețin câteva din locurile prezentate! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai, sa stii ca nici pe mine nu ma atragea, dar cei de la Hai Hui chiar stiu sa descopere niste locuri deosebite, dupa cum vezi!

      Ștergere
  2. Ce frumos!!! misto pozele...chiar as vrea sa vad live locurile acestea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa le urmaresti pagina, sigur vor repeta excursia!

      Ștergere
  3. Ce multe locuri ati reusit sa vizitati. Superbe sunt fotografiile :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i asa ca's o groaaaza, pentru doar o zi?? Multumeeeesc!!
      Pupici!

      Ștergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review