Pentru că am intrat în ”end of year mood”, m-am gândit că ar fi o idee bună să fac o retrospectivă a călătoriilor din 2015, să le țin minte mai bine și să vă povestesc așa pe scurt despre fiecare. Majoritatea destinațiilor beneficiază deja de articole separate, așa că dacă vă doriți detalii, nu ezitați să accesați link-urile inserate.
În dimineața de 1 ianuarie m-am trezit în Sofia, Bulgaria, după un drum lung de la Istanbul. Deși cam frig, mi-a plăcut atmosfera din Sofia în această perioadă a anului.
Au urmat apoi multe drumeții montane prin zăpadă, prima fiind pe masivul Postăvaru. Mi-a plăcut mult experiența, urcarea pe poteca neumblată nu a fost cea mai ușoară, dar am rămas cu niște super-amintiri.
Cabana Ciucaș ne-a așteptat și ea cu supă caldă, pe la mijloc de februarie. Pe lângă drumeție, întoarcerea la cazare pe întuneric, am avut parte și de ceva povești cu urși. Urșii din imaginația noastră, că pe acolo n-am găsit niciunul!
Începutul lunii martie m-a prin în Londra, unde Liuba m-a așteptat să-mi arate ce-i place ei mai mult în acest oraș care m-a cucerit. I-am dedicat mai multe articole, le găsiți aici.
În aprilie am avut parte de primul traseu pe timp de ploaie, către cabana Curmătura. Nici de data aceasta vremea nu ne-a permis să atingem vârful, Piatra Mică, însă coborârea prin Cheile Pisicii a fost tare interesantă!
După atâta iarnă și frig, era musai să-mi doresc puțin..soare! Așa că am luat avionul spre Cipru, o insulă care m-a cucerit prin frumusețea peisajelor și a apei albastre.
În iunie am avut parte de una din cele mai frumoase și inedite excursii prin țară, în ținutul secuiesc, alături de grupul Hai Hui. Am vizitat o groază de locuri despre care nici nu știam că există: statuia lui Iisus din Lupeni, mocănița din Sovata, muntele de sare de la Praid, Lacul Sfânta Ana, lacul de smarald și vulcanul stins de la Racoș și multe altele. Promit să revin cu detalii, better late then never.
Vucanul stins de la Racoș |
![]() |
Plitvice |
![]() |
Peștera Postonja |
![]() |
Zagreb |
Tot în august am dat o fugă și pe ”la mare”, în cel mai neinspirat weekend. A fost tare aglomerat, însă ne-am bucurat de o plimbare prin Vamă și de mâncarea bună de la cherhana.
Toamna a venit cu două noi excursii prin zonele montane. Una în Bulgaria, unde am descoperit o groază de locuri ciudate și interesante, iar alta în Apuseni, prin Cheile Râmețului (o experiență de neuitat!).
Cheile Rimetului |
![]() |
Cascada Maarata - Bulgaria |
Începutul lunii noiembrie m-a purtat către un oraș pe care de mult îmi doream să-l vizitez și care s-a ridicat la măsura așteptărilor mele: Roma! Mi-au plăcut arhitectura lui, nebunia din piețele aglomerate, mâncarea bună și oamenii relaxați .
N-am văzut niciodată marea în alt anotimp decât vara, așa că vremea foarte bună din noiembrie ne-a purtat pașii (sau roțile) către ea.
Dacă iarna întârzie să apară în România, mergem noi la ea! Și nu oricum, ci în patru locuri super-friguroase, dar super-frumoase: Koln, Copenhaga, Stockholm și Dublin, cele patru orașe vizitate la început de decembrie. Fiecare are farmecul său și fiecare m-a surpins plăcut: Koln-ul cu târgurile de Crăciun, domul impresionant și atmosfera de vacanță; Copenhaga, prin ordine, arhitectură și, din nou, atmosfera foarte relaxată, lucru la care nu mă așteptam deloc; Stockholm, impresionant de frumos, dar rece și scump; Dublin-ul e locul perfect pentru a te simți bine, oamenii sunt veseli și berea e bună!
Cam atât pentru anul ce se va încheia curând..oare 2016 ce-mi va oferi?
Sper ca 2016 să-ți ofere noi amintiri frumoase sau măcar reîntâlniri cu locurile care te-au impresionat în mod plăcut.
RăspundețiȘtergereMultumesc muult! Asa sa fie!
ȘtergereAi avut un an plin și foarte frumos, cel puțin din punct de vedere al călătoriilor și experiențelor noi! Nu pot să-ți doresc decât ca 2016 să fie cel puțin de două ori mai „bogat” în toate astea!
RăspundețiȘtergereEu aștept cuminte articolul despre Roma, dar și despre celelalte locuri pe care le-ai văzut și despre care n-ai scris încă... mai detaliat.
Iar tu m-ai convins să-i mai dau cândva o șansă Bulgariei. :))
Da, abia acum am realizat cat de plin a fost :D
ȘtergereDe doua ori mai bogat? ce bine ar fi!
Fac articolul sigur sigur pana pleci!
Te pup!
Super frumos! Sa sti ca mereu ma uit la fotografiile tale din calatorii si parca ma transpun si eu acolo :D Sper ca anul viitor sa ai parte de si mai multe drumetii! kisses
RăspundețiȘtergereMa bucur ca am reusit sa fac asta prin fotografiile mele :D
ȘtergereMultumesc, asa sa fie! Te pup!