vineri, 15 ianuarie 2016

Empties!


A trecut ceva vreme de când nu v-am mai povestit despre produsele pe care am reușit să le consum până la ultimul strop, așa că a cam sosit momentul să fac puțină curățenie. Multe dintre ele au beneficiat deja de review, așa că vă invit, acolo unde se poate, să accesați link-urile din numele produselor.





1. Balsam de păr Schwartzkoph Crystal Shine. L-am luat vara trecută din Austria și a fost un produs bunicel, însă nu știu dacă se găsește la noi această variantă. Mi-a plăcut cel mai mult mirosul său, masculin.

2. Șampon Syoss Color Seal. Pe acesta l-am cumpărat când am început să-mi vopsesc din nou șuvițele, sperând să mențină culoarea vie mai mult timp. Nu prea mi se pare că s-a întâmplat asta, însă a fost un șampon ok  și m-am bucurat să văd că nu conține SLS.

3. Balsam Syoss Color Seal. Un balsam bun, nimic spectaculos.


4. Loțiune cu Petroleum Gerovital Plant. V-am mai povestit despre ea, mi-a fost de mare ajutor la un moment dat. Și de data aceasta parcă am văzut ceva fire de păr noi, însă nu am folosit-o constant pentru ca efectul să fie wow. O voi recumpăra cu siguranță.

5. Ulei de păr. L-am primit de la o prietenă, însă l-am zărit prin Primark. Miroase frumos și hidratează pe moment, la fel ca majoritatea produselor de acest tip pe care le-am încercat.


6. Gel duș Dove Purely Pampering cu migdale. Excelent pe timp de iarnă, hidratant și cu un miros dulceag. Dacă n-aș avea atât de multe produse de acest gen neîncepute, cred că l-aș recumpăra. 

7. Gel de duș gomant Yves Rocher. Face parte dintr-o ediție limitată de vară, însă alte arome se găsesc și în colecțiile permanente. Efectul gomant nu este puternic, eu îl recomand ca fiind un gel de duș fresh, cu miros fructat. 

8. Gel de duș cumpărat din Anglia, într-un set cu ambalaje tare simpatice. Din păcate, mirosul nu prea a fost pe placul meu. 


9. Deși inițial mi-au plăcut mult cele două creme epilatoare de la Elmiplant, având un miros mai ușor de suportat decât celelalte pe care le încercasem, după câteva utilizări au început să-mi irite/ardă pielea, cu toate că nu depășeam timpul recomandat. Le-am aruncat chiar dacă nu sunt complet consumate.

10. Benzi depilatoare pentru față de la Farmec. Eu le folosesc în general pentru sprâncene, îmi e mai ușor asa. Sunt bune, le voi recumpăra.


11. Săpun lichid Balea Sensitive. Unul din preferatele mele și mereu o soluție atunci când nu știu ce să mai încerc și nici nu am chef să fac experimente.

12. Deodorant Nivea Pure&Natural. L-am luat pentru că nu conține aluminiu, însă nici nu prea protejează, din păcate. În schimb, miroase extrem de frumos!


13. Loțiune micelară Nivea. Mie chiar îmi place acest produs și probabil îl voi recumpăra pe viitor. O folosesc doar pentru curățarea machiajului tenului, pentru ochi apelez în general la demachiant pe bază de ulei.

14. Șervețele demachiante pentru ochi. Le-am luat din Hello Free Zone, însă nu le recomand deloc. Sunt destul de uscate, nu au suficient lichid și abia dacă demachiază ceva. În plus, materialul din care sunt făcute nu mi se pare suficient de fin pentru a fi folosit în zona ochilor.

15. Cremă pentru ten Vichy Idealia. Suprinzător, dar cu acest produs m-am înțeles chiar bine (eu în general nu mă împac deloc cu produsele pentru ten de la Vichy). Mi-a plăcut în special pe perioada verii, nefiind extrem de hidratantă, însă oferea pielii o senzație plăcută de prospețime. Totuși, parcă nu m-a convins să cumpăr varianta full-size.

16. Mascara pentru volum Yves Rocher. Una din preferatele mele din toate timpurile. Este al doilea tub consumat și cu siguranță o veți mai vedea pe blog, pentru că am de gând să o recumpăr. O găsiți aici, la un preț foarte bun. 

17. Cremă pentru conturul ochilor Estee Lauder. Mi-a plăcut mult, a fost foarte hidratantă. N-aș putea, însă, să spun că a avut vreun efect asupra ridurilor mele fine de sub ochi.

18. Soluție pentru gene RevitaLash. Din păcate a expirat înainte să o pot folosi pe toată, așa că nu pot spune că am văzut ceva efecte. Este un produs interesant, totuși: se aplică la baza genelor și promite să le facă mai lungi și mai dese.


19. Acetonă Giulia. Am cumpărat-o de la magazinul de la colț pentru că aveam nevoie urgentă. Nu mi-a plăcut și s-a consumat repede pentru că trebuia să folosesc o groază pentru a-mi șterge oja.

20. Oje no-name, cu sclipici. S-au cam întărit, oricum nu le-am folosit aproape deloc.

21. Oja mea preferată de la Flormar. A mai rămas foarte puțin din ea, dar s-a întărit și nu se mai aplică frumos. Va fi prima ojă recumpărată de mine!

Gata! Acestea au fost produsele pe care le-am consumat în ultimele două luni. Ați folosit vreunul dintre ele? 

13 comments:

  1. Ai avut foarte multe produse consumate / golite. Parfumul deodorantului de la Nivea nu ți s-a părut că trage a fi amărui? Mie așa mi se părea. Văzând câte oje ai terminat, îmi vine să te invit să mă ajuți să le termin și pe ale mele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-au adunat in vreo 2 luni :D
      Nu, chiar mi-a placut mult mirosul de la deodorant, pacat ca nu e deloc eficient :(
      Ojele nu's gata, s-au intarit doar..

      Ștergere
    2. Eu încă mă descurc cu ale mele, dar aș vrea ceva noutăți, ca să zic așa, de aceea cam trag să le termin o dată.

      Ștergere
  2. Trebuie să iau și eu cândva rimelul ăla de la YR, prea îl lauzi! :D M-ai făcut curioasă și cu loțiunea regenerantă de la Gerovital, deși eu nu prea cred în din astea...
    Spor la consumat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-l iei, cred ca o sa-ti placa!
      Sa stii ca la mine a functionat lotiunea, atunci cand o foloseam constant :D

      Ștergere
  3. Pentru mine nu au functionat niciodata cremele depilatoare. Poate firul meu este de vina, nu stiu, chiar nu merg. Am avut si eu crema depilatoare portocalie si tin minte ca aceasi senzatie am avut-o si eu, urmata de mancarimi. De atunci spun pas :) Si mie imi place lotiunea micelara de la Nivea, pacat ca se termina cam repejor :) Ambalajul gelului de dus din Londra e asa fain, pacat nu mirosea prea placut.... Te pup:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mine functioneaza cremele, dar se lasa cu miros urat sau arsuri pe piele. Nici nu vreau sa mai insist :(
      Pupici!

      Ștergere
  4. Am incercat si eu Idealia dar doar de vreo 2 ori.. Mi s-a parut un pic cam prea parfumata (cel putin comparativ cu restul produselor pe care le foloseam atunci) si n-am insistat.
    Sunt in schimb tare curioasa de Estee Lauder. AM de la ei o miniatura a serumului extra cunoscut si chiar mi-a placut mult :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este intr-adevar foarte parfumata, dar mi-a placut mirosul :D
      E buna crema, dar nu stiu..nu e wow

      Ștergere
  5. Wow...cate produse ai consumat! Ai fost harnicuta! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai fost harnica :D Eu m-am intele bine cu deo de la Nivea, chiar tranpir f mult dar a fost okay...Benzile epilatoare pt fatza le-am incercat o data si am fost super multumita de rezultat. Le-am folosit pentru mustata si chiar si-au facut treaba. Le-am subestimat :)

    http://behindthelinesfs.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere

Share

 

kind of Ira.. Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review