Am avut șansa să încerc destul de multe produse din mai multe game, așadar în acest articol vreau să vă povestesc despre cele cinci care m-au impresionat plăcut și care au intrat rapid în rutina mea de îngrijire:
1. Balsam de buze
L-am primit spre testare chiar în mijlocul iernii, în luna ianuarie și pot spune că a fost o binecuvântare pentru buzele mele! Are o textură destul de groasă și nu iese ușor din tub, însă odată aplicat pe buze devine ușor de distribuit. Este cel mai hidratant balsam de buze pe care l-am încercat până acum, efectul se menține multe ore și mi-a fost de mare ajutor în zilele friguroase.Balsamul costă 35 lei și poate fi cumpărat de aici sau din farmacii.
2. Cremă calmantă și hidratantă pentru ten Toleriskin
Este o cremă special concepută pentru pielea intolerantă, nu conține parfum și nici conservanți care au putea produce iritații. Eu nu pot spune că am tenul extrem de sensibil, însă este predispus la acnee și pe lângă produsul-tratament pe care îl folosesc (Effaclar Duo) vreau să-i ofer hidratare fără iritanți. Ivatherm Toleriskin este perfectă pentru mine. Îi dau nota 10 și pentru ambalaj și sistemul de dozare cu pompiță, care o ferește de bacterii și de contactul cu aerul.Un tub are 50 ml și costă 72 lei, aici.
3. Apă termală
Despre apa termală am povestit într-un articol separat, așa că nu voi insista foarte mult acum. Cea de la Ivatherm îmi place în mod special pentru că ambalajul este de calitate, în sensul că spray-ul difuzează frumos și uniform produsul.Apa termală poate fi achiziționată în variante de 100ml (25 lei) sau 200ml (35 lei) de aici.
4. Demachiant gel Toleriskin
Când credeam că am încercat orice tip de demachiant posibil, am descoperit Ivatherm Toleriskin și mi-am dat seama că m-am înșelat. Aceasta este sub formă de gel, dar pe bază de apă, în sensul că nu face spumă și nu necesită clătire. Este ca un demachiant cremă, însă transparent. Mi-a plăcut extrem de mult ideea, se aseamănă ca efect cu o loțiune micelară, dar e gel. La capitolul curățare se descurcă foarte bine și nu mi-a iritat deloc pielea feței sau cea din jurul ochilor.Demachiantul Toleriskin se găsește într-o sticluță de 200ml și costă 54 lei, aici.
5. Serul Synergy
A beneficiat deja de un articol separat în care l-am lăudat, dar vă mai spun o dată: e cel mai bun și mai interesant serum pe care l-am încercat până acum. Oferă hidratare și îmi lasă tenul luminos și catifelat!Serul Synergy costă 100 lei și pot spune că își merită din plin prețul. Îl găsiți aici.
Bonus: Fondul de ten Joviale
Cei de la Ivatherm au în portofoliu un singur produs de machiaj, fondul de ten Joviale. L-am folosit cu plăcere pe toată durata iernii și vă invit să citiți aici un review detaliat, cu poze.
Ivatherm Joviale se găsește în trei nuanțe, într-un ambalaj de sticlă cu pompiță. 30 ml de produs costă 73 lei, aici.
Frumos cum le-ai povestit. Se pare ca ai fost multumita de toate aceste produse.
RăspundețiȘtergereCosmin
Si mie mi-a placut la nebunie si balsamul de buze si serumul Synergy. :D Pe ultimul l-am folosit pana am reusit sa-i rup capacul.
RăspundețiȘtergereSi crema de maine mi-a placut mie mult - o tot alternez cu cea de la Bioderma si inca nu m-am hotarat pe care sa o recumpar
In afara de balsamul de buze si eu am incercat celelalte produse si se numara printre preferatele mele. Uleiul Synergy e aproape terminat si trebuie neaparat sa-l recumpar! Demachiantul are cea mai misto textura din cate am incercat pana acum, iar fondul de ten e perfect pentru sezonul cald cand nu vreau sa-mi incarc inutil tenul. Ivatherm are niste produse foarte misto, la preturi bune!
RăspundețiȘtergereO sa incerc sa le mai dau si eu o sansa. Eu am avut apa micelara, nu mi-a placut deloc.
RăspundețiȘtergereȘi eu sunt foarte incantata de ele. Balsamul de buze și cremă calmanta sunt singurele pe care nu le am testat!
RăspundețiȘtergereNu prea cunosc produsele Ivatherm...am incercat foarte putine. Serul ala imi face cu ochiul si chiar pare tentant...
RăspundețiȘtergereSerul ma tenteaza si pe mine, eu am incercat doar apa micelara pana acum si am fost multumita. :)
RăspundețiȘtergereProduse bune si de calitate. Imi place ceea ce ofera pentru ca noi sa avem un ten mai frumos si ingrijit.
RăspundețiȘtergereEu nu am nici un produs Ivatherm in prezent. Serul ala imi face cu ochiul si as fi vrut sa-l incerc.
RăspundețiȘtergereDemachiant gel? Interesant...l-as incerca! :D
RăspundețiȘtergereAm avut doar apa termala si inca mai am una mica, pe care nu am inceput-o inca. Imi place sa folosesc apa termala pe timpul verii in special.
am incercat odata o crema si nu mi-a placut. altele nu le-am mai incercat
RăspundețiȘtergereBalsamul de buze si apa termala - doar pe acestea doua le-am incercat si chiar recumparat. Apa termala, rece, pe timp de vara, zic oricand sarumana~ :))
RăspundețiȘtergereEu n am incercat niciodata produse Ivathern, o sa incerc sa mi iau, dupa ce mai termin din ce mai am .
RăspundețiȘtergereDe anul trecut am devenit Big Fan Ivatherm. Imi plac muult: serul Synergy, crema Toleriskin, apa termala, crema de corp si cea de maini Multi Performance, crema Cicaderm, apa micelara Rosederm, gelul de curatare Ivahidra.
RăspundețiȘtergereBalsamul de buze si demachiantul Toleriskin nu le-am incercat, urmeaza.. tocmai ce m-a anuntat mama ca mi-a luat demachiantul cadou cu revista Unica. Abia astept sa il incerc.
De anul trecut am devenit Big Fan Ivatherm. Imi plac muult: serul Synergy, crema Toleriskin, apa termala, crema de corp si cea de maini Multi Performance, crema Cicaderm, apa micelara Rosederm, gelul de curatare Ivahidra.
RăspundețiȘtergereBalsamul de buze si demachiantul Toleriskin nu le-am incercat, urmeaza.. tocmai ce m-a anuntat mama ca mi-a luat demachiantul cadou cu revista Unica. Abia astept sa il incerc.
Da, unele produse sunt ok! Am incercat si eu mai multe produse de la ei, fondul de ten nu este chiar asa de bun, probabil m-am obisnuit eu prea mult cu vichy dermablend 3 d (diferenta dintre cele doua este fantastica). Am mai incercat apa micelara pe care o folosesc zi de zi cu drag, imi place mirosul ei, crema de maini si fata multiperformance, crema de ochi uno, crema matifianta, crema glykolift. Ce ma dezamageste la aceasta marca e ambalajul care mi se pare putin de proasta calitate! ar trebui sa investeasca mai mult si in calitatea ambalajelor. De ex...de pe flaconul cremei de ochi s-a luat tot scrisul, cutia cremei de fata e din plastic....In rest...sunt multumita de produsele lor, in bebe tei sunt mereu oferte la aceste produse (sper ca nu fac reclama). Cred ca voi incerca si eu in curand serul synergy!
RăspundețiȘtergere